Unde își păstrează moldovenii banii? Peste 60 la sută îi țin acasă
Economiile cetățenilor Republicii Moldova în prezent sunt estimate la 104 miliarde de lei, dintre care 33,3 miliarde de lei sunt ținuți la bănci, iar 20,5 – acasă. Restul 50,1 miliarde de lei sunt în valută străină, dintre care: 21,1 miliarde lei în bănci, iar 29 – acasă. Veaceslav Ioniță, expert în politici economice a spus în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, că la această concluzie s-a ajuns ca urmare a unui sondaj realizat de către CBS-Research.
Potrivit sondajului, referitor la situația familiei, 50,5 la sută dintre respondenți au spus că nu au economii, iar 24,7 la sută – că au datorii și doar 20,3 la sută – au economii.
Veaceslav Ioniță, expert în economie: „Deci, prima constatare este că fiecare al cincilea cetățean din Republica Moldova are economii, iar 80 la sută din populație nu are nici un fel de economii, pentru nici un fel de eveniment”.
Totodată, 35,7 la sută dintre cei care au înclinație spre a face economii sunt tinerii de la 18 la 29 de ani. Urmează în ordine cei cu studii superioare – 29,1 la sută, cu un nivel înalt de trai – 27,3 la sută, și angajații, care reprezintă 26,3 la sută. La polul opus, cele mai puține economii le au persoanele cu nivel scăzut de trai – 10,6 la sută, moldovenii cu studii medii incomplete – 12,2 la sută, pensionarii/persoanele cu dizabilități – 14,1 la sută, și șomerii – 15,1 la sută.
Veaceslav Ioniță, expert în economie: „Oamenii cu studii, cu venituri, se gândesc cum să economisească, dar și au posibilitatea să facă aceste economii”.
Cât privește modul în care moldovenii își țin banii, sondajul arată 43,6 la sută dintre moldoveni nu fac economii. 26,7 la sută au spus că preferă să țină toate sau aproape toate economiile acasă. 8,4 la sută dintre moldovenii au declarat că preferă să-și țină economiile la bancă. 7,4 la sută – jumătate la bancă și jumătate acasă. Alții 4 la sută au spus că mai mult acasă, dar țin și la bancă, și tot 4 la sută au menționat că majoritatea economiilor sunt la bancă, dar au și acasă. Astfel, despre locul în care moldovenii preferă să-și țină economiile: 64 la sută – casă, 36 la sută – la bancă.
Potrivit sondajului, 40,2 la sută dintre respondenți au afirmat că preferă să țină banii în lei; 30,6 la sută nu au oferit un răspuns; 14,4 la sută – în egală măsură în lei și valută; 6,4 la sută – majoritatea în valută; 4,5 la sută – mai mult în lei, dar și în valută; 3,9 la sută – în valută, dar și în lei.
Veaceslav Ioniță, expert în economie: „Circa 70 la sută dintre economiile pe care oamenii le țin acasă sunt în lei, iar 30 la sută – în valută. Indiferent de faptul dacă au sau nu au economii, preferințele sunt aceleași, mai mult în lei și mai puțin în valută”.
La întrebarea în ce valută preferă să țină banii, 43,8 la sută au afirmat că preferă în euro; 39,4 la sută nu au oferit un răspuns; 28,2 la sută – în dolari; 23,2 la sută – în lei; 8,1 la sută – lire; 4,3 la sută – ruble, 2,1 la sută – altă valută. Astfel, 72,4 la sută dintre toate economiile în valută ale populației noastre sunt în euro, 19,6 la sută – în dolari, 7,4 la sută – alte valute și doar 0,6 la sută – în ruble.
Veaceslav Ioniță, expert în economie: „Cetățenii declară că mai mult țin banii acasă, decât la bancă. Au spus că mai mult preferă în lei, decât în valută. Și dacă are totuși valută, preferă euro, apoi dolarul și restul nu mai contează. Euro domină totalmente. Tabloul acesta corespunde în mare măsură cu ceilalți indicatori economici cum ar fi volumele de remitențe de peste hotare, care în proporție de 2/3 sunt în euro, tranzacțiile care au loc în Republica Moldova”.
Despre volumul de economii pe care îl au cetățenii Republicii Moldova, în baza datelor din sondaj, dar și în baza altor date disponibile, expertul le estimează la 104 miliarde de lei, dintre care economiile în lei constituie 53,8 miliarde, la bancă – 33,3, iar acasă 20,5. Economiile în valută sunt estimate la 50,1 miliarde de lei, dintre care: 21,1 miliarde de lei la bancă, iar 29 miliarde de lei – acasă. În procente, a ieșit că 52 la sută dintre economii sunt în lei, iar 48 la sută – în valută. Economiile în lei: 32 la sută sunt ținute la bănci, iar 20 la sută acasă. Economiile în valută, 20 la sută – la bănci, iar 28 la sută acasă.
Veaceslav Ioniță, expert în economie: „Estimarea a fost posibilă utilizând datele disponibile privind concentrarea depozitelor în sistemul bancar, înclinația spre economii în valută, înclinația diferitor grupe de populație de a ține economiile acasă sau la bancă, datele oficiale ale BNM, precum și indicatorii din sondaj”.
Sondaj de opinie realizat în Republica Moldova, în perioada 16-23 noiembrie, pe un eșantion de 1015 persoane cu vârstă de 18 ani și mai mult, din 13 regiuni geografice, cu o eroare maximă de +3 la sută. Sondajul a fost realizat de către CBS-Reseasch (Republica Moldova), la comanda Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS ) „Viitorul” (Republica Moldova), Centrului de Cercetări Sociologice L.A.R.I.C.S (România) și a Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” (România).