Unde exportăm și de unde importăm? VEZI STATISTICA
Exporturile de mărfuri realizate în luna septembrie 2021 au avut o valoare de 294,9 milioane dolari SUA, cu 24,8% mai mult în raport cu luna august 2021 și cu 38,9% – comparativ cu luna septembrie 2020 (Figurile 1 și 2).
Datele graficului în format .xlsx
Datele graficului în format .xlsx
În ianuarie-septembrie 2021 exporturile de mărfuri au însumat 2103,3 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 1), valoare mai mare cu 21,1%, comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2020.
Exporturile de mărfuri autohtone în ianuarie-septembrie 2021 au constituit 1579,9 milioane dolari SUA (75,1% din total exporturi), fiind în creștere cu 19,2% față de perioada similară din anul 2020, care a contribuit la majorarea valorii totale a exporturilor cu 14,6%.
Reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare și clasice) în ianuarie-septembrie 2021 s-au cifrat la 523,4 milioane dolari SUA (24,9% din total exporturi), sau cu 27,1% mai mult, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2020. Această creștere a influențat majorarea pe total exporturi, cu 6,5%.
Reexporturile de mărfuri după prelucrare (inclusiv îmbrăcăminte, încălțăminte și părți de încălțăminte, seturi de fișe pentru bujiile de aprindere și alte seturi utilizate în mijloacele de transport, cabluri coaxiale, conductoare și transformatoare electrice, genți, articole de buzunar din piele și din materiale textile, nuci decojite, scaune, părți de scaune, jucării, volane, coloane și cutii de direcție pentru autovehicule) au deținut 16,9% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale (motorină, medicamente, articole de transport sau de ambalare din materiale plastice și din lemn, țigarete care conțin tutun, tutun pentru pipă cu apa, whisky, votcă, lichioruri, distilate de vin sau de tescovină de struguri, vinuri spumante, rom, gin, bere, parfumuri, ape de toaletă, produse pentru înfrumusețare) – 8,0%.
Mijloacele de transport rutier în ianuarie-septembrie 2021 (Figura 3 și Anexa 4), rămân a fi cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (88,1% din total exporturi), după care urmează transportul maritim (7,0%), transportul feroviar (3,7%) și transportul aerian (1,2%).
Datele graficului în format .xlsx
Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–27) în ianuarie-septembrie 2021 u totalizat 1288,5 milioane dolari SUA (cu 12,9% mai mult, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020), deținând o pondere de 61,3% în total exporturi, în scădere cu 4,4 puncte procentuale față de ianuarie-septembrie 2020 (Figura 4 și Anexa 1).
Exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI în ianuarie-septembrie 2021 au avut o valoare de 322,9 milioane dolari SUA (cu 17,4% mai mult, în raport cu perioada similară din anul 2020), care echivalează cu o cotă de 15,3% în total exporturi, în descreștere cu 0,5 puncte procentuale, comparativ cu ianuarie-septembrie 2020 (Figura 4 și Anexa 1).
Datele graficului în format .xlsx
În ianuarie-septembrie 2021 principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri (Figura 5 și Anexa 1), care au deținut 88,5% din total exporturi au fost: România (26,9% din total exporturi), Turcia (9,7%), Federația Rusă (9,2%), Germania (8,9%), Italia (7,5%), Polonia (3,6%), Ucraina (3,0%), Elveția și Republica Cehă (câte 2,9%), Belarus și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (câte 2,2%), Bulgaria (1,9%), Ungaria (1,4%), Olanda (1,2%), Franța (1,1%), Spania, Grecia și Liban (câte 1,0%) și Statele Unite ale Americii (0,9).
Datele graficului în format .xlsx
Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-septembrie 2021, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2020 (Anexa 1), relevă majorarea livrărilor de mărfuri în Turcia (de 1,8 ori), România (+16,3%), Federația Rusă (+19,0%), Germania (+15,8%), Ucraina (+38,0%), Elveția (+39,4%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (+49,2%), Ungaria (de 1,7 ori), Emiratele Arabe Unite (de 26,3 ori), Bulgaria (+38,2%), Liban (de 2,1 ori), Belgia (de 2,0 ori), Portugalia (de 1,8 ori), Israel (de 2,7 ori), Italia (+2,8%), Slovacia (de 1,6 ori), Polonia (+5,0%), Egipt (de 17,7 ori), Bangladesh (de 10,6 ori), Republica Ceha (+4,9%), Uzbekistan (de 1,8 ori), Libia (de 131,7 ori), Canada (de 1,5 ori), Tunisia (de 7,1 ori), China (+22,0%), Serbia (+23,7%), Malaysia (+47,2%), Nigeria (de 2,1 ori), Chile (de 25,1 ori), Macedonia de Nord (de 1,8 ori), Japonia (de 1,6 ori), care a contribuit la creșterea pe total exporturi cu 21,9%.
În același timp, s-au micșorat exporturile de mărfuri în Cipru (-56,7%), Georgia (-18,9%), Grecia (-13,3%), Belarus (-5,7%), Spania (-11,2%), Iordania (-72,2%), Kazahstan (-14,6%), Statele Unite ale Americii (-5,3%), Maroc (-90,0%), atenuând, astfel, majorarea pe total exporturi cu 1,4%.
În structura exporturilor din ianuarie-septembrie 2021 (Figura 6 și Anexa 6), șase secțiuni de mărfuri din Clasificarea Standard de Comerț Internațional (CSCI Rev.4) dețin 92,0% din total exporturi, după cum urmează: produse alimentare și animale vii (23,1%); mașini și echipamente pentru transport (22,5%); articole manufacturate diverse (20,5%); materiale brute necomestibile (10,3%); mărfuri manufacturate (8,5%); băuturi și tutun (7,1%).
Datele graficului în format .xlsx
În ianuarie-septembrie 2021, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020 (Anexa 6), au sporit exporturile de cereale și preparate pe bază de cereale (de 1,8 ori), mașini și aparate electrice și părți ale acestora (+17,6%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (de 3,9 ori), îmbrăcăminte și accesorii (+14,6%), vehicule rutiere, preponderent reexporturi (de 2,3 ori), mobilă și părțile ei (+24,5%), produse medicinale și farmaceutice, în principal reexporturi (de 1,5 ori), fire, țesături, articole textile și produse conexe (+38,4%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+12,0%), semințe și fructe oleaginoase (+11,8%), articole prelucrate din metal (de 1,6 ori), articole din minerale nemetalice (+31,8%), fier și oțel (de 8,6 ori), petrol, produse petroliere și produse înrudite, preponderent reexporturi (de 1,7 ori), articole din lemn, exclusiv mobilă (+35,4%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat, preponderent reexporturi (+44,0%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale; părți și piese detașate ale acestor mașini (+22,1%), tutun brut și prelucrat (de 1,5 ori), încălțăminte, în principal reexporturi (+11,2%), pastă de hârtie și deșeuri de hârtie (de 2,6 ori), carne și preparate din carne (de 1,6 ori), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (+13,7%), cafea, ceai, cacao, condimente și înlocuitori ai acestora (+31,1%), produse tanante și colorante (de 3,4 ori), articole de voiaj; sacoșe și similare, preponderent reexporturi (+15,5%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (+8,7%), materiale plastice prelucrate, în principal reexporturi (de 1,7 ori), mașini și aparate pentru prelucrarea metalelor (+49,3%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (+15,3%), produse lactate și ouă de păsări (+11,7%), influențând creșterea pe total exporturi cu 23,7%.
Totodată, s-au redus exporturile de grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (-33,0%), legume și fructe (-7,6%), produse chimice organice (-32,4%), hrană destinată animalelor (-24,8%), animale vii (-23,8%), atenuând majorarea pe total exporturi cu 3,4%.
Importurile de mărfuri realizate în luna septembrie 2021 au constituit 669,7 milioane dolari SUA, cu 16,5% mai mult, față de luna august 2021 și cu 31,7% – comparativ cu luna septembrie 2020 (Figurile 7 și 8).
Datele graficului în format .xlsx
Datele graficului în format .xlsx
În ianuarie-septembrie 2021 importurile de mărfuri au însumat 5072,7 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 2), nivel superior celui realizat în perioada similară din anul 2020, cu 32,4%.
Majoritatea importurilor de mărfuri în ianuarie-septembrie 2021 (Figura 9 și Anexa 5), continuă a fi realizate cu mijloacele de transport rutier (85,5% din total importuri), fiind urmate de transportul feroviar (4,9%), instalațiile fixe de transport (3,3%), transportul maritim (3,1%), transportul aerian (2,4%), autopropulsie (0,6%) și expedieri poștale (0,2%).
Datele graficului în format .xlsx
Importurile de mărfuri provenite din țările Uniunii Europene (UE-27) în ianuarie-septembrie 2021 s-au cifrat la 2323,0 milioane dolari SUA (cu 32,6% mai mult, față de aceeași perioadă din anul 2020), deținând o pondere de 45,8% în total importuri, în creștere cu 0,1 puncte procentuale, comparativ cu ianuarie-septembrie 2020 (Figura 10 și Anexa 2).
Importurile de mărfuri provenite din țările CSI în ianuarie-septembrie 2021 au avut o valoare de 1233,6 milioane dolari SUA (cu 29,0% mai mult, decât în perioada corespunzătoare din anul 2020), care echivalează cu o cotă de 24,3% în total importuri, în scădere cu 0,7 puncte procentuale, față de ianuarie-septembrie 2020 (Figura 10 și Anexa 2).
Datele graficului în format .xlsx
În ianuarie-septembrie 2021, în topul țărilor de origine a importurilor de mărfuri (Figura 11 și Anexa 2) s-au regăsit: Federația Rusă (12,5% din total importuri), România (12,0%), China (11,8%), Ucraina (9,3%), Germania (8,0%), Turcia (7,4%), Italia (6,5%), Polonia (3,8%), Franța (2,5%), Belarus (+1,9%), Ungaria (1,8%), Republica Cehă (1,7%), Statele Unite ale Americii și Austria (câte 1,5%), Spania (1,4%), Bulgaria (1,2%), Olanda (1,1%), Japonia (1,0%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (0,9%).
Datele graficului în format .xlsx
Analiza evoluției importurilor pe țări în ianuarie-septembrie 2021, comparativ cu perioada similară din anul 2020 (Anexa 2), relevă majorarea importurilor provenite din Federația Rusă (+48,4%), România (+33,8%), China (+33,3%), Turcia (+43,9%), Ucraina (+24,1%), Germania (+27,3%), Italia (+32,2%), Polonia (+25,5%), Franța (+42,9%), Austria (de 1,8 ori), Statele Unite ale Americii (de 1,6 ori), Republica Cehă (+31,0%), Bulgaria (+39,3%), Ungaria (+23,7%), Belarus (+19,6%), Olanda (+35,4%), Spania (+25,7%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (+34,7%), Grecia (de 1,7 ori), Argentina (de 4,2 ori), Japonia (+25,8%), Coreea de Sud (+30,6%), Belgia (+29,1%), Slovacia (+37,0%), Vietnam (+23,7%), Portugalia (+48,6%), Elveția (+28,7%), Turkmenistan (de 4,3 ori), Taiwan, provincie a Chinei (+38,0%), Slovenia (+25,4%), India (+14,9%), Suedia (+25,6%), Thailanda (+49,0%), Uzbekistan (de 1,6 ori), Norvegia (de 1,6 ori), Letonia (+40,4%), Malaysia (+27,7%), Ecuador (+16,8%), Danemarca (+25,4%), Finlanda (+24,0%), Chile (de 2,4 ori), Bangladesh (+27,6%), Egipt (+36,5%), Israel (+27,0%), Pakistan (+29,0%), Croația (+45,2%), care a influențat creșterea pe total importuri cu 33,2%.
În același timp, s-au redus importurile provenite din Kazahstan (-78,1%), Azerbaidjan (-72,9%) și Serbia (-11,6%), atenuând, astfel, creșterea pe total importuri cu 1,3%.
În structura importurilor din ianuarie-septembrie 2021 (Figura 12 și Anexa 7), șase secțiuni de mărfuri din Clasificarea Standard de Comerț Internațional (CSCI Rev.4) reprezintă 95,0% din total importuri, după cum urmează: mașini și echipamente pentru transport (25,6%); mărfuri manufacturate (19,0%); produse chimice (15,0%); combustibili minerali (12,8%); articole manufacturate diverse (11,8%); produse alimentare și animale vii (10,8%).
Datele graficului în format .xlsx
În ianuarie-septembrie 2021, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020 (Anexa 7), s-au majorat importurile de petrol, produse petroliere și produse înrudite (de 1,6 ori), vehicule rutiere (de 1,6 ori), mașini și aparate electrice și părți ale acestora (+37,0%), produse medicinale și farmaceutice (+34,0%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (+47,4%), gaz și produse industriale obținute din gaz (+40,0%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (+27,8%), îmbrăcăminte și accesorii (de 1,5 ori), articole prelucrate din metal (+33,5%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale; părți și piese detașate ale acestor mașini (+22,9%), fier și oțel (+33,1%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (de 1,7 ori), materiale plastice prelucrate (+34,7%), articole din minerale nemetalice (+20,6%), băuturi alcoolice și nealcoolice (de 1,5 ori), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (+24,9%), aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (+17,3%), articole din lemn, exclusiv mobilă (+29,9%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (+48,5%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (+48,5%), carne și preparate din carne (de 1,6 ori), mobilă și părțile ei (+43,4%), materiale plastice sub forme primare (+46,4%), semințe și fructe oleaginoase (+44,6%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (+19,2%), metale neferoase (+26,5%), lemn și plută (+41,7%), pește, crustacee, moluște (+26,9%), încălțăminte (+36,0%), piele și blană prelucrate (+26,3%), cauciuc prelucrat (+20,3%), produse lactate și ouă de păsări (+14,0%), hrană destinată animalelor (+28,6%), cafea, ceai, cacao, condimente și înlocuitori ai acestora (+20,9%), produse tanante și colorante (+21,1%), mașini generatoare de putere și echipamentele lor (+44,2%), cereale și preparate pe bază de cereale (+7,2%), aparate fotografice, echipamente și furnituri de optică; ceasuri și orologii (de 1,7 ori), legume și fructe (+3,7%), îngrășăminte minerale sau chimice (+6,1%), mașini și aparate pentru prelucrarea metalelor (+31,0%), articole de voiaj; sacoșe și similare (+41,7%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (+17,9%), fibre textile și deșeurile lor (+36,2%), contribuind, astfel, la creșterea pe total importuri cu 30,8%.
Totodată, s-au redus importurile de animale vii (-16,1%), energie electrică (-6,8%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (-17,3%).
Deficitul balanței comerciale în luna septembrie 2021 a fost de 374,8 milioane dolari SUA (Figura 13), cu 36,1 milioane dolari SUA (+10,7%) mai mult, față de cel înregistrat în luna august 2021 și cu 78,8 milioane dolari SUA (+26,6%) mai mult, comparativ cu luna septembrie 2020.
Datele graficului în format .xlsx
Decalajul considerabil dintre exporturile și importurile de mărfuri a determinat acumularea, în ianuarie-septembrie 2021, a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 2969,4 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 3), sau cu 874,7 milioane dolari SUA (+41,8%) mai mult, comparativ cu cel înregistrat în aceeași perioadă din anul 2020.
În ianuarie-septembrie 2021 balanța comercială cu țările Uniunii Europene (UE-27) s-a încheiat cu un deficit de 1034,5 milioane dolari SUA, iar cu țările CSI – 910,7 milioane dolari SUA, respectiv cu 423,8 milioane dolari SUA (de 1,7 ori) și cu 229,2 milioane dolari SUA (+33,6%) mai mult, față de valorile înregistrate în perioada similară din anul 2020 (Anexa 3).
Datele graficului în format .xlsx
Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, în ianuarie-septembrie 2021, a fost de 41,5%, în scădere cu 3,8 puncte procentuale, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020.
Cu țările Uniunii Europene (UE-27) gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, în ianuarie-septembrie 2021, a constituit 55,5%, diminuându-se cu 9,6 puncte procentuale, în raport cu perioada similară din anul 2020.
Cu țările CSI gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, în ianuarie-septembrie 2021, a marcat 26,2%, în descreștere cu 2,6 puncte procentuale față de aceeași perioadă din anul 2020.
Persoanele fizice au importat, în ianuarie-septembrie 2021, mărfuri în valoare de 196,7 milioane dolari SUA, cu 49,1% mai mult, în raport cu perioada corespunzătoare din anul 2020. Creșterea a fost condiționată, în principal, de majorarea valorii autoturismelor importate (de 1,6 ori), cărora le-au revenit 85,6% din importurile realizate de persoanele fizice.