Un vietnamez a dăruit”flori din aur” în valoare de peste 300.000 de dolari

Un bărbat din Vietnam a cumpărat pentru o femeie un buchet de flori realizat din 100 de foiţe de aur, în valoare de peste 300.000 de dolari, pe care i l-a dăruit cu prilejul Zilei internaţionale a femeii, a informat digilive.ro medii locale citate de EFE.

Luong Thi Giau, patroana florăriei Ngoc Diep din oraşul Can Tho, din sudul ţării, a declarat portalului VNExpress, că bărbatul originar din oraşul Danang, situat la peste 1.000 kilometri distanţă, a adus el însuşi cele 100 de foiţe de aur pentru confecţionarea buchetului şi pentru a fi livrat unei femei pe care a descris-o ca o rudă a sa, conform Agerpres.ro.

Citește și: Tabloul „L’Empire des lumieres”, vândut la licitaţie cu 71,5 milioane de euro, un record

Fiecare foiţă de aur cântăreşte un „tael”, unitate de măsură utilizată în unele ţări din Asia orientală pentru aur şi echivalează cu 37,50 de grame.

La valoarea aurului s-a adăugat şi suma de 20 de milioane de dong (875 de dolari sau 804 de euro) pe care bărbatul a plătit-o pentru confecţionarea buchetului, a cărui imagine a fost preluată de reţelele de socializare din Vietnam.

Cadourile costisitoare şi extravagante sunt obişnuite pentru zilele festive din Vietnam, unde anul trecut un american a devenit popular pe reţelele de socializare după ce a dăruit unei vietnameze un aranjament floral în valoare de 3.000 de dolari.