Pe timp de pandemie și criză energetică, Consiliul Raional Edineț va aloca un milion de lei pentru construcția Catedralei „Sfântul Vasile”, din orașul Edineț. Decizia a fost aprobată, marți, 8 februarie prin votul a 22 de consilieri raionali. Propunerea a fost înregistrată la ședința consiliului, la inițiativa consilierului local, Vitalie Cuței, relatează Nord-News.md.
Vitalie Cuței, consilier raional, Edineț: ,,Episcopia de Edineț și Briceni s-a adresat la Consiliul Raional prin intermediul Președintelui raionului cu privire la alocare sumelor necesare pentru finisarea construcției catedralei Sfântul Vasile. Eu, ca consilier, am elaborat proiectul și l-am propus în dezbateri. Cu majoritatea voturilor consilierii au susținut acest proiect.”
Consilierul nu vede o problemă în acordarea unui milion de lei, din banii contribuabililor, pentru lucrările de finisare a lăcașului de cult, care este construit în apropiere de șoseaua de centură din Edineț. El îndeamnă aleșii locali sau grupurile de inițiativă cu alte propuneri, care ar putea fi finanțate de Consiliul Raional.
Vitalie Cuței, consilier raional, Edineț: „Consiliul Raional Edineț examinează toate proiectele de decizie, inclusiv și cele elaborate de către dumneavoastră. Dacă aveți așa propuneri, faceți adresare, se vor elabora proiecte de decizie, dacă vor fi susținute, banii vor fi repartizați.”
La ședința Consiliului Raional Edineț a fost prezent și reprezentantul Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat. Acesta a solicitat președintelui ședinței să fie respins proiectul cu privire la alocarea unui milion de lei pentru construcția Catedralei.
Vitalie Țentiu, reprezentantul OT al Cancelariei de Stat: „Suntem obligați să vă informăm că la noi legislația în R. Moldova spune că la fel ca și creștinii ortodocși, așa și celelalte culte religioase, mâine, poimâine o să vină și ei la dumneavoastră cu o scrisoare, o cerere, unde vor solicita și ei ajutor.”
Proiectul de decizie votat de cei 22 de consilieri raionali a trezit nemulțumirea primarului de Edineț, Constantin Cojocaru.
Constantin Cojocaru, primar, mun. Edineț: ,,Asta nu are decât să mă doară. Este normal să punem accentul și pe valorile creștine, doar că, ele trebuie să vină într-o anumită consecutivitate, atunci când suplinim golurile de apă, de canalizare, de iluminare, drumuri și nemijlocit socialul. Sunt oameni care nu au cu ce acoperi gazul, energia electrică.”
Unii locuitori din Edineț salută această idee, alții nu prea.
,,Desigur, sunt probleme mai importante în Edineț. Cele mai importante sunt drumurile, în primul rând. Cred că nu e prea rațional, așa e. ”
,,Pentru credință – da. Trebuie și la credință să credem, mai întâi de toate, ca să fie bine, ce facem, ne rugăm la Domnul. ”
,,Sunt și alte probleme. Drumurile din oraș sunt rele, și mai ales serviciile comunale sunt foarte scumpe. ”
,,Sunt și alte probleme care trebuie de rezolvat. De exemplu apa. ”
,,Nu au în altă parte unde investi banii? Numai asta ne-a rămas? Oamenii se pot ruga și acasă. Eu cred că se putea de investit și în alte lucruri”, au spus oamenii.
Lucrările de construcție a catedralei „Sfântul Vasile” din Edineț, care aparține Mitropoliei Moldovei au început acum șase ani. Populația orașului Edineț este de peste 15 mii de locuitori.