Un lot de ouă, infectat cu salmonella. ANSA vine cu recomandări / FOTO
Atenție la ouă!
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, în urma verificărilor a retras din rețeaua de comerț un lot de ouă de găină, în urma depistării Salmonellei
(S. Enteridis).
În urma verificărilor, a fost inițiată procedura de retragere și rechemare de la clienți a ouălor pentru consum.
Potrivit ANSA, agentul cu pricina activează în raionul Ungheni.
Produsele au fost plasate pe piaţă în perioada: 22.11.2022 – 29.11.2022, iar termenul de valabilitate a expirat la data de 28.12.2022
Persoanele care au achiziționat produse din lotul dat, sunt rugate să se abțină de a le consuma și sunt în drept să le returneze magazinului de unde au fost procurate.