Un fost inspector ANSA, acuzat că vindea iepuri pieriți

Mizerie și foame. În aceste condiții sunt crescuți iepurii de la o fermă din Fălești. Cel puțin asta susține o fostă angajată, care spune că a muncit două luni fără a fi remunerată. Administratorul fermei este chiar fostul șef al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor din Fălești, Eduard Balica, în prezent consilier raional din partea Partidului Democrat din RM. Acesta neagă acuzațiile și spune că o va ataca pe femeie în judecată, relatează Nord-News.md.

Cazul a ieșit la iveală după ce Silvia Durnea a făcut o postare pe internet,  unde s-a plâns că a fost exploatată la fermă, a lucrat acolo fără un contract de muncă timp de două luni și nu i s-a achitat niciun ban. Mai mult, femeia a povestit că iepurii, care mureau de foame și sete, erau trimiși la vânzare ca iepuri proaspăt tăiați.

Silvia Durnea, fostă angajată: „Du-te fuguța și du-l în abator, să-l taie. Eu i-am spus cum așa să-l duc, la care mi-a reproșat să-l duc repede până nu s-a învinețit.”

Femeia spune că a fost amenințată de Eduard Balica că îi va crea probleme, dacă va depune vreo plângere și va povesti despre condițiile de la fermă.

Silvia Durnea, fostă angajată: „Poate că mâncarea nu era bună, dar iepurii se umflau ca butoaiele și mureau. Scoteam iepuri (morți – notă red.) cu sacii de acolo din hală. Iepurii mici n-au condiții. După ce cresc, au ochișori și încep a merge, ei cad din plasă, cad jos unde beau apă murdară de jos. Este foarte multă baligă, ajunge chiar până sus, până la plasă.  Eu chiar personal l-am întrebat dacă spălăm (această mizerie – notă red.) la care el mi-a răspuns că nu pentru că canalizația este plină, iar el are datorii de Doamne Ferește.”

Silvia susţine că încă din prima zi de lucru a cerut să i se facă un contract de muncă. Abia la plecare a aflat că nici nu a fost angajată, iar pentru munca sa nu i s-au achitat încă 4 mii de lei.

Silvia Durnea, fostă angajată: „Puțin am lucrat și i-am cerut avans, la care domnul mi-a zis că n-am avans. Eu am luat iepuri, măcar ceva de mâncare la copii.  Iepurii stăteau flămânzi, fără apă și mâncare.”

Sub postarea Silviei Durnea au apărut mai multe comentarii. O femeie susține că s-a pomenit într-o situație similară, acum aproape un an.

Diana Eftemiț: „Ştiu foarte bine situaţia şi fotografiile sunt făcute acum, dar cu părere de rău aşa fotografii am făcut şi eu cu aproape un an în urmă. E un dezastru mare acolo, nu ştiu cine mai cumpără de la acea fermă carne. Mie tot nu mi-a dat toţi banii, am început a lucra pe 14 decembrie, dar oficial documentele erau de pe 11 ianuarie.”

Eduard Balica nu ne-a lăsat să intrăm în fermă sub pretextul că nu suntem echipați. Totodată, acesta spune că femeia nu a fost angajată oficial din motiv că a prezentat prea târziu buletinul de identitate. Totuși, recunoaște că are restanțe salariale față de angajații săi.

Eduard Balica, director de producere la ferma de iepuri din Fălești: „Noi acum cu avocatul strângem toate materialele pentru a da în judecată persoana care a făcut postarea, dar și administratorul site-ul (grupului de pe Facebook) Lista Neagră a or. Fălești.  Ceea ce a spus, sunt aberații.  Este decesul. Sunt (iepuri – notă red.) care nu s-au dezvoltat normal, pentru că iepuroaica nu fată doi-trei, poate să fete și 17.”

Fostul șef al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor din Fălești a găsit o explicație și pentru sacii plini cu iepuri pieriți.

Eduard Balica, director de producere la ferma de iepuri din Fălești: „Până la 2% nu se intervine medical.  Carnea este ecologică.  Apa o luăm din fântână, iar pe lânga asta avem contract și cu Gospodăria Locativ Comunală și luăm apă de acolo. Toți lucrătorii care lucrează în firmă sunt angajați oficial. Dumneaei a dorit deodată cu cineva să lucreze neoficial. Fotografia l-a buletin a fost transmisă, dacă nu mă greșesc la data de 28 ianuarie.”

Actualul șef al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor din Fălești a declarat că vor merge cu un control la fermă abia mâine și că ultimele verificări, efectuate acolo acum cinci zile au arătat că la ferma de iepuri sunt respectate toate normele sanitare.

Serghei Cenușă, inspector principal, ANSA: „Nu, astăzi încă nu s-a dus. La noi controalele sunt planificate pentru mâine, pentru că încă trebuie să caut persoana în cauză care a publicat denunțul. Am avut de urgență alt control și avem doar trei inspectori în domeniul dat.”

Oamenii care cunosc despre acest caz condamnă acțiunile administrației fermei.

 „Ar trebui să fie amendați, să fie judecată pentru așa ceva pentru că omul depune efort și muncește.”

 „Să moară iepurele cela și la trei, patru zile să-l tai și să hrănești omul, dar dai la un copil, la asta nu se gândește lumea?  Asta trebuie ori amendați, ori la închisoare și altă dată vor ști.”

 „Iepurii morți nu se vând, iepurii care mor se aruncă, chiar și cei bolnavi”, spun oamenii.

Silvia Durnea a depus o plângere la poliție și Serviciul Fiscal de Stat și urmează să se adreseze și la Inspectoratul Muncii.