Un caz de rabie la Telenești: Bovina a fost sacrificată
În satul Suhuluceni, raionul Telenești a fost înregistrat un caz pozitiv de rabie la o bovină. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alemandelor, cadavrul animalului infectat a fost incinerat, iar resturile înhumate.
Totodată, în regiune s-au instituit măsuri de carantină. În această perioadă, se vor face controale și se va efectua eradicarea bolii.
Turbarea este provocată de un agent patogen ce se transmite prin salivă. Aceasta afectează sistemul nervos central, creierul și măduva spinării.
Maladia se întâlnește mai ales la vulpi. Printre acțiunile eficiente în combaterea ei sunt vânatul şi imunizarea acestora.
În perioada 29 mai – 6 aprilie, Organizația Mondială pentru Sănătate Animală anunță și despre mai multe cazuri de pestă porcină africană în România, Lituania, Letonia, Germania, Polonia, Italia, Ungaria și Slovacia.