Un bărbat din satul Sagaidac riscă să rămână fără două case pentru o datorie de 5 mii de euro

Un bărbat din satul Sagaidac raionul Cimișlia își caută dreptatea după ce un executor judecătoresc a decis acum doi ani să îi pună sechestru pe două case pe care le-a ridicat cu mâinile lui. Bărbatul afirmă că a avut o datorie de 5 mii de euro către un cetățean care l-a acționat în judecată, iar între timp penalitățile au crescut și suma aproape că s-a triplat. Acesta susține că și-a achitat datoriile, dar că executorul oricum i-a pus sechestru pe case și l-a lăsat împreună cu familia pe drumuri, transmite Studio-L

PETRU DEMIAN, locuitorul satului Sagaidac, raionul Cimișlia: „Asta a fost în 2008. Am fost ca un garant la niște persoane când se duceau peste hotare. S-au împrumutat bani. De la unul cinci mii și de la unul două mii și ceva, patru mii. Apoi eu lucram la Chișinău. Asta a fost în 2009. Prin care ei au dat în judecată și eu nu am știut. Mi-a venit peste un timp oarecare prin care s-a spus că acolo a trecut termenul. Este un termen că în 15 zile, care s-a făcut la Cimișlia fără noi. Ei acolo din cinci mii au făcut 12 mii.”

Soția bărbatului care toată viața ei a muncit pentru a-și crea confort în locuiță și pentru a-și ține copii aproape, spune că nu mai are nopți liniștite și că a ajuns la bătrânețe pe drumuri.

„Noaptea mă culc, dorm și mă trezesc din somn și mă gândesc că mâine, poimâine poate să vină Mocanu să mă dea afară din casă. Nu avem nicăieri unde să mergem. Casa la copil tot este pusă sub sechestru. A noastră tot îi pusă.”

În același timp, fiul lui Demian Petru solicită ca cele două imobile să fie întoarse înapoi.

„Este o tragedie foarte mare. Fratele deja ce poate să spună? El stă cu speranța că totuși statul ar reveni cu o soluție. Eu consider că nu-i corect ceea ce s-a făcut.”

La rândul său, avocatul familiei, Petru Grumeza, afirmă că este pentru prima dată când întâlnește cazuri în care mărimea unei datorii depășește de câteva sute de ori suma încasată.

PETRU GRUMEZA, avocat: „Dacă să ne uităm, inițial s-a împrumutat doar cinci mii de euro. Respectiv, la pronunțarea hotărârii judecătorești din 7 decembrie 2010 se încasează 12.194 de euro. Respectiv, la momentul cela, acționa codul cela a Republicii Moldova, și respectiv dobânda de întârziere conform articolului 619, dobânda de întârziere se încasa doar nu mai mult decât suma care a fost împrumutată. Deci, era necesar, în viziunea mea, să se încaseze, dacă admitem acea dobândă 10 mii și nicidecum 12.194 mii de euro.”

Contactat de jurnaliști, avocatul, Sergiu Mocanu, care a intrat în posesia bunurilor a declarat că doar a îndeplinit o hotărâre judecătorească.