Un bărbat a fost atacat de o familie de vidre, într-un parc din Singapore
Un bărbat atacat de o familie de vidre într-un parc din Singapore spune că a fost convins că va fi ucis în timpul asaltului.
Graham George Spencer, un cetățean britanic care locuiește în Singapore, a spus că a fost urmărit, prins și mușcat „de 26 de ori în 10 secunde” de o familie de vidre, în timpul unei plimbări de dimineață în grădina botanică.
Spencer a povestit pentru presa locală că se apropia de intrarea în grădină, pe 30 noiembrie, când a văzut aproximativ 20 de vidre care traversau o alee, în fața lui. Animalele mergeau liniștite, dar „au înnebunit” după ce un alt bărbat a fugit spre ele, spune Spencer. Cel de-al doilea bărbat a reușit să se ferească de animale, însă Spencer nu a fost la fel de norocos.
Britanicul a spus că vidrele pur și simplu s-au aruncat asupra lui, muşcându-l de glezne, picioare şi fese şi punându-l la pământ, relatează The Guardian.
„Am crezut că o să mor”, a spus el.
Prietenul lui Spencer, care se afla la mică distanță de el, a alergat țipând în încercarea de a speria vidrele. „Am fost mușcat de 26 de ori în 10 secunde. Dacă nu era prietenul meu, nu cred că mai eram aici. Aș fi fost mort”, a adăugat el.
Cei doi au spus că au fugit spre clădirea administrativă a parcului, urmăriți încă de vidre. După ce personalul i-a acordat primul ajutor, Spencer a fost dus la spital și i s-au administrat vaccinuri împotriva tetanosului și antibiotice. Tratamentele l-au costat până acum 1.200 de dolari.
După ce a vorbit cu un reprezentant al Grădinii Botanice din Singapore, Spencer a spus că a aflat că autoritățile investighează incidentul.
Grădina găzduiește 10 familii de vidre, cu 90 de exemplare în total. Alungate de poluare în anii 1970, vidrele s-au întors în Singapore și sunt adesea văzute în zone publice din orașul stat.
Deși vidrele de râu par inofensive, se știe că au mai fost cazuri în care au atacat oamenii. În mai, un bărbat în vârstă de 77 de ani ar fi fost mușcat de picior de o vidră, în timp ce acesta făcea sport în apropierea râului Kallang din Singapore.
Locuitorii din Anchorage, Alaska, s-au confruntat cu o familie de vidre agresive în septembrie. Acestea au atacat câini, copii și adulți, în apropierea râurilor și lacurilor din zonă.
Bernard Seah, membru al OtterWatch și al Grupului de lucru care urmărește vidrele din zona Grădinii Botanice din Singapore, a spus că familia de vidre l-a atacat pe Spencer pentru că s-ar fi simțit în pericol.
Autoritățile locale au emis de atunci mai multe recomandări cu privire la comportamentul care trebuie adoptat atunci când oamenii întâlnesc vidre.