Angajații întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” amenință că vor intra în grevă și vor opri în totalitate transportul de mărfuri și pasageri, dacă până la 10 martie nu își vor primi restanțele salariale.
30 de lucrători ai filialei Ungheni au semnat o scrisoare, pe care au expediat-o directorului CFM, Adrian Onceanu.
La 22 februarie, angajații de la Calea Ferată din Ocnița au blocat liniile de tren cerând să li se achite lefurile pentru câteva luni. Ei nu mai au cu ce să plătească serviciile comunale, creditele și nu au pe ce cumpăra mâncare.
Și muncitorii nodului feroviar din Târnova, Dondușeni au protestat la 24 februarie. Oamenii sunt revoltați de reținerile banilor, care durează deja de patru luni și nu mai pot face față nevoilor cotidiene.
Sunt disperați și spun că vor ieși la manifestații în fața Parlamentului, pentru a se face auziți.