Ultima zi de depunere a cererilor de solicitare a subvențiilor în avans
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură reamintește că, astăzi, 23 august, este data limită de depunere a dosarelor de solicitare a subvențiilor în avans pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural.
Depunerea dosarelor de solicitare a subvenției in avans se face de către primar – pentru masurile nr.1 si nr. 2 si administrator/reprezentant legal – pentru măsura nr. 3, la secția/serviciul teritorial al AIPA din aria în care solicitantul își are sediul juridic și în care va efectua investiția.
În acest context, AIPA îndeamnă să se depună dosarul conform termenului stabilit, la subdiviziunile teritoriale ale Agenției, spre a beneficia de acest suport din partea statului.
În condițiile Regulamentului, eligibili pentru obținerea subvențiilor în avans sunt: unitățile administrativ-teritoriale de nivelul întâi (sate și comune, precum și orașe cu o populație de până la 10000 locuitori cu statut de rezident, conform ultimului recensământ al populației și al locuințelor) pentru măsurile 1 și 2 și persoanele juridice sau fizice înregistrate în localitățile rurale care își creează sau dezvoltă activități non agricole pentru măsura 3.