Ucraina: războiul ar putea reduce suprafețele însămânțate cu cereale
Suprafaţa însămânţată cu cereale de primăvară în Ucraina ar putea scădea cu 39%, până la 4,7 milioane de hectare, în acest an, a estimat marţi firma de consultanţă în agricultură APK-Inform, transmite Reuters.
Ucraina este un mare producător şi exportator mondial de cereale şi uleiuri vegetale, însă oficialii şi fermierii se aşteaptă ca în 2022 recoltele şi exporturile sale să scadă din cauza războiului.
Potrivit sursei citate, anul trecut, Ucraina a strâns o recoltă record de 86 milioane de tone, după ce a însămânţat cu cereale de primăvară o suprafaţă de 7,7 milioane de hectare.
Firma de consultanţă nu a oferit nicio estimare cu privire la recolta de cereale din 2022 a Ucrainei. Uniunea Producătorilor Agricoli din țara vecină a estimat şi ea că fermierii ar putea reduce suprafaţa însămânţată cu floarea soarelui, rapiţă şi porumb în acest an, pentru a le înlocui cu cereale precum hrişcă, ovăz şi mei
Ucraina a suspendat deja exporturile de secară, ovăz, mei, hrişcă, sare, zahăr, carne şi nutreţ în contextul invaziei ruseşti şi a introdus licenţe la export pentru grâu, porumb şi ulei de floarea soarelui. De asemenea, la sfârşitul săptămânii trecute Ucraina a interzis şi exportul de îngrăşăminte, pe fondul efectelor invaziei Rusiei.