Ucraina lărgește Nistrul pe teritoriul său

Pentru a finaliza Centrala Hidroelectrică de Acumulare prin Pompare Nistreană, instalarea a șapte generatoare, Rezervorul de stocare, amplasat pe albia Nistrului, va trebui extins de la capacitatea sa actuală de 40 de milioane de metri cubi – un volum aproximativ egal cu cel al Bazinului Superior. Ukrhydroenergo lucrează în prezent la lărgirea albiei Nistrului pe teritoriul său, pe segmentul dintre Novodnistrovsk și granița Moldovei.

În august 2017, autoritățile ucrainene au cerut Moldovei să arendeze 19 hectare din teritoriul său către Ukrhydroenergo „pentru a asigura funcționarea Complexului Hidroenergetic Nistrean”.

Chișinăul a refuzat până acum să ofere un răspuns Kievului din cauza preocupărilor legate de impactul dezvoltării complexului asupra fluviului. Iar fostul premier Filat crede că acest lucru dă Moldovei o pârghie în negocierile sale cu Ucraina cu privire la debitul Nistrului pe teritoriul său.

Caption

„Fără cele 19 hectare deținute de Republica Moldova, [ucrainenii] nu pot pune în funcțiune cele șapte generatoare, așa că mingea este în terenul nostru”, spune Filat.

Cu toate acestea, ca răspuns la întrebările de la BIRN, Ukrhydroenergo susține că nu mai are nevoie de teren suplimentar pentru a finaliza construcția Centralei de Acumulare. „Terenul solicitat Republicii Moldova este necesar doar pentru consolidarea malurilor și pentru prevenirea eroziunii solului”, a precizat compania ucraineană.

Chiar și așa, materialele foto și video obținute de BIRN și imaginile de pe Google Earth arată că Ukrhydroenergo lucrează în prezent la lărgirea albiei Nistrului pe teritoriul său, pe segmentul dintre Novodnistrovsk și granița Moldovei, fără a anunța, se pare, autoritățile moldovenești.

Contactați de BIRN, reprezentanții Ukrhydroenergo au negat că întreprinderea desfășoară în prezent astfel de activități pentru a lărgi albia fluviului. „Ukrhydroenergo nu își propune lărgirea albiei Nistrului… Îmbunătățirea caracteristicilor hidraulice ale lacului de stocare, tampon, ține de Etapa 1 a proiectului Centralei Hidroelectrice de Acumulare prin Pompare Nistreană… aprobat la începutul anilor 2000 și examinat de multe ori de experți specializați din Ucraina”, se arată în răspunsul întreprinderii.Experții avertizează că, dacă ceea ce a descoperit BIRN este adevărat, lucrările desfășurate unilateral au consecințe și mai grave pentru țările implicate.

FOTO&VIDEO // Ucraina lărgește Nistrul pe teritoriul său pentru a asigura funționarea celei mai mari hidrocentrale din Europa – Centrala Hidroelectrică de Acumulare prin Pompare Nistreană (anticoruptie.md)