Catina alba este o planta cu fructe, frunze si lemn cu continut bogat si variat de vitamine si substante cu rol biologic activ. Aceasta nu necesita tratamente chimice de combatere a bolilor si daunatorilor, fiind o alternativa pentru multe culturi nerentabile, sau singurul mod de valorificare a unor terenuri improprii altor specii.
Produse recomandate
Catina este folosita in alimentatie, medicina, in furajarea animalelor, in silvicultura si chiar ca planta ornamentala.
Istoria catinei
Catina este un arbust de o importanta deosebita, intalnit atat in flora spontana cat si in culturi controlate. In Romania, catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, pe vaile raurilor Teleajen si Dambovita.
Catina este utilizata si pentru stabilizarea solului si terenurilor in panta sau sub forma de gard viu datorita spinilor puternici care impiedica patrunderea animalelor sau a omului.
Utilizata in agricultura, catina mareste rezistenta de iernat a albinelor, fertilizeaza natural solul cu azot produs de activitatile simbiotice cu ciuperca Actinomices eleagni.
Prin contrastul dintre frunze si fructe, catina este o planta decorativa folosita din ce in ce mai des in amenajarile perisagere, care participa la realizarea legaturilor spirituale si culturale intre oameni si natura.
Primele plantatii de catina din tara noastra au fost realizate in scop tehnic, pentru fixarea si valorificarea terenurilor supuse degradarii, in special, in zona colinara a tarii, pentru fixarea nisipurilor miscatoare.
In Romania, prima plantatie de catina a fost efectuata in anul 1980, la Iasi si Pitesti
Caracteristicile botanice si biologice ale catinei
Catina este cunoscuta sub denumirea de catina alba, catina alba de rau, catina de rau, catina ghimpoasa, catina albastra, etc.
In functie de locul in care este plantata, catina, poate creste ca arbust sau pom la o inaltime de 1.5 pana la 3.5 metri sau chiar mai mult. In zonele aride aceasta are un habitus aproape tarator, fiind o adaptare la conditiile de mediu.
Catina este o planta dioica, adica pentru a face fructe este nevoie de doua exemplare, unul femel, care face fructe si cealalalt mascul, care asigura polen pentru polenizare.
Regula spune ca la 4 – 7 plante feminine trebuie plantat un exemplar masculin pentru o productie mare si constanta de fructe.
Plantele mascule sunt mai inalte decat cele femele, sunt mai groase si au o culoare mai inchisa, iar mugurii sunt mai mari.
Tulpina este ramificata, cu tepi rigizi si ascutiti, cu lastari anuali ce se termina cu ghimpi. Catina are un sistem radicular trasant, radacinile se dezvolta pe orizontala, ajungand la o distanta de 2-3 metri de tufa. In solurile bogate radacinile se dezvolta si pe verticala, in acest caz se formeaza nodozitati cu microorganisme fixatoare de azot armosferic. Planta de catina are un rol deosebit in mentinerea starii de sanatate a solului, aceasta ajutand la imbogatirea substratului cu azot.
Mugurii femeli se diferentiaza de cei masculi prin grosime si marime. Acestia sunt grosi, mici, lipiti de ramura si acoperiti partial cu solzi cafenii. Mugurii florali masculi sunt mari, lungi de 10-13 mm, grosi de 3-5 mm, departati de ramura si acoperiti cu solzi de culoare cafenie-aramie- rosiatica.
Fructele sunt mici, ovoidale, de culoare predominant portocalie, cu o samanta mica, alungita, de culoare negricioasa, prinse foarte bine de ramura, ingreunand recoltarea. Catina infloreste o data cu aparitia frunzelor, primavara timpuriu.
Fructele se coc incepand cu jumatatea lunii august, septembrie si octombrie, cand are loc maturarea deplina a acestora. In functie de biotip, catina poate intra pe rod din anul 3 sau 4 de la plantare.
Cerintele catinei la conditiile de mediu
- Lumina abundenta, directa
- Rezistenta mare la insolatie, seceta si ger
- Specie rustica, creste pe toate timpurile de sol
- Se dezvolta bine in conditii de umiditate moderata, nu suporta excesul de apa in sol sau la suprafata acestuia.
Infiintarea plantatiei de catina
Alegerea si pregatirea terenului
Catina realizeaza productii mari pe terenuri cu fertilitate medie, usoare si permeabile.
Pentru infiintarea plantatiei de catina se pot alege terenuri plane sau terase in panta neamenajata. Orientarea randurilor trebuie sa fie nord-sud, pentru o expunere cat mai buna la soare.
In cazul terenurilor terasate sau in panta, randurile de catina trebuie sa urmeze forma curbelor de nivel.
Inainte de plantare, pamantul se curata de resturi vegetale, se ara la adancimea de 25-30 cm si se discuie. In cazul terenurilor terasate se realizeaza operatiunea de curatare a terenului si realizarea gropilor de plantare fara mobilizarea solului prin aratura.
Epoca de plantare
In cazul in care catina este plantata in zona de campie sau colinara, plantatia va fi realizata in perioada de toamna, la sfarsit de octombrie, pentru ca plantele sa beneficieze de mai multa umezeala in sol. Daca aceasta perioada este omisa, plantarea se realizeaza primavara devreme, cand terenul s-a scurs de apa si lucrarile se pot executa eficient.
Terenul arat in toamna, in primavara se picheteaza si se realizeaza gropile de plantare chiar din luna februarie sau martie, in functie de vreme.
In zona submontana si montana, plantatia de catina se infiinteaza primavara devreme, cand sunt suficiente precipitatii.
Distante de plantare
Distanta de plantare a catinei se alege in functie de vigoarea solului, forma de conducere a plantelor, modul de recoltare, fertilitatea si configuratia terenului. In cazul plantatiei realizata pe terese, distanta intre plante se calculeaza in functie de dimensiunea terasei.
Distantele pot fi urmatoarele:
- 2.8 – 3 m intre randuri si 2 metri intre plante pe rand, in cazul coroanelor aplatizate pe rand
- 3.5 – 4 m intre randuri si 2-2.5 intre plante pe rand pentru forma globuloasa.
- 4 metri intre randuri si 3 metri intre plante pe rand in cazul soiurilor viguroase plantate pe terenuri fertile cu forma coroanei globuloasa
Pregatirea terenului
Pentru pregatirea terenului de plantare se realizeaza trasarea randurilor si marcarea locului de plantare. Se picheteaza terenul incepand din margine, cu distantele prezentate mai sus.
Plantarea catinei
Dupa realizarea pichetarii se sapa gropile, la o adancime de 50 de cm. Dimensiunile recomandate se calculeaza in functie de teren, pentru cel pregatit in prealabi, arat si discuit, distanta trebuie sa fie de 40/40/40, iar pe teren nelucrat la dimensiuni de 60/60/50. Dupa sapatul gropilor se administreaza fiecarei gropi cate 8 kg de gunoi de grajd bine descompus si cate 40-50 g de ingrasamant complex sau 200 g de superfosfat.
Se distribuie jumatate de gunoi de grajd pe fundul gropii si jumatate impreuna cu ingrasamintele chimice, ce se adauga ulterior.
Inainte de plantare, plantele se pregatesc prin improspatarea taieturilor radacinilor, scurtarea celor mai lungi la 20-25 cm si indepartarea radacinilor bolnave si rupte. Dupa aceasta operatiune, radacinile se mocirlesc si se aseaza in groapa cu radacinile rasfirate. Planta se pozitioneaza in mijlocul gropii in pozitie verticala. Se acopera radacinile, se preseaza pentru un contact eficient cu substratul, se realizeaza o farfurie de udare si se uda abundent cu 6-8 litri de apa.
Intretinerea plantatiei de catina
Plantatia de catina se mentine curata de buruieni si se uda periodic in perioada secetoasa.
Se efectueaza prasile repetate, iar in mijlocul randurilor de catina se cultiva alte plante de inaltimi joase, cum ar fi legume radacinoase, cartofi. De asemenea, pentru a asigura o dezvoltare optima, se aplica erbicide in primii doi ani de la plantare.
Terenul dintre randuri se lucreaza cu discul si cu freza, la adancimea de 8-10 cm. Pentru a nu distruge radacinile care cresc razant, aproape de suprafata solului prasila executata manual se va realiza la adancimea de 6-7 cm.
In zonele in care sunt rozatoare trunchiurile catinei se invelesc pe timpul iernii cu benzi din hartie cerata, tulpini de floarea soarelui sau placaj.
Fertilizarea catinei
In primii doi ani de la plantare, planta se hraneste cu ingrasamintele aplicate la plantare, insa, dupa trecerea acestei perioade se realizeaza fertilizari pe baza de fosfor si potasiu in cazul terenurilor sarace si ingrasaminte cu azot.
Plantatia poate fi fertilizata natural cu 100-150 kg/ha azotat de amoniu, administrat primavara la pornirea in vegetatie si 200kg/ha si 100kg/hasare potasica toamna, dupa recoltarea fructelor.
In cazul in care aceste ingrasaminte nu se aplica la momentul potrivit, se mai poate aplica odata la 3-4 ani o cantitate de 400kg/ha de superfosfat si 200 kg/ha de sare potasica, impreuna cu 20-50t/ha de gunoi de grajd.
Irigarea catinei
Irigarea plantatiei de catina este foarte importanta in primii doi ani de la plantare, aceasta previne uscarea plantelor, stimuleaza cresterea si formeaza coroane, fiind suportul productiei din primii ani de fructificare.
Pentru o recolta bogata, in sol trebuie sa fie o umiditate de 70-60%, pe solurile mijlocii si grele, luto-argiloase si argiloase si de 60-70% pe terenurile nisipoase si argilo-nisipoase. Se recomanda, o norma de udare de 300-400 m3/ha.
Taierile si formele de coroana la catina
Taierille formeaza coroana si usureaza culesul, stimuleaza cresterea ramurilor fructifere. S-a demonstrat ca, cu cat taierile se realizeaza mai devreme la pomii tineri, cu atat se tempereaza si se limiteaza cresterea in cazul soiurilor viguroase favorizandu-se fructificarea.
Catina suporta tunderea putand fi condusa sub diferite forme, coroana globuloasa, cordon, aplatizata pe rand. Insa, pentru culturi comerciale cea mai recomandata forma de coroana este cea globuloasa si aplatizata pe rand.
Coroana in forma globuloasa
Pentru a obitne forma globuloasa in primii 2-3 ani de la plantare se alege o tulpina ce reprezinta axul principal, pe care se formeaza ranmurile laterale. Imediat de la plantare se alege tulpina principala, se scurteaza o treime din lungime, la plantele viguroase, sau jumatate din lungime la plantele mai mici.
In anul 2 si 3 se urmareste formarea ramurilor de schelet la distanta de 30 cm si a ramificatiilor dese la distante de 12-15 cm, dispuse in pozitie alterna.
Taierile se realizeaza dupa recoltare prin doua metode. Prima metoda presupune rarirea ramurilor cu rod la distante de 10-12 cm, in interiorul coroanei si suprimarea ramurilor la distanta de 6-7 cm a celor de la periferia coroanei. O parte din ramuri se indeparteaza de pe pom de la punctul de insertie iar cealalta parte se taie lasandu-se un cep de 1-1.5 cm din care in anul urmator se vor forma lastari de fructificare.
A doua metoda de taiere consta in suprimarea ramurilor de pe jumatate de coroana intr-un an si cealalta jumatate in anul urmator. In acest fel, se asigura rodirea o data la 2 ani.
Coroana aplatizata pe rand
Coroana aplatizata pe rand se formeaza inca de la plantare cand se alege axul central si ramurile principale. Tulpina centrala se scurteaza la 30-40 cm inaltime. In anul 2 si 3 se aleg alte ramuri la distante de 25 cm intre ele si lastari de prelungire ce se scuteaza la o treime. Aceste ramuri se raresc la o distanta de 12-15 cm, intre ele si se scurteaza la o lungime de 30-35 cm.
Metodele de inmultire a catinei
Catina este o planta ce poate fi inmultita prin seminte, butasi in verde sau uscat sau in vitro prin micropropagare.
Inmultirea prin seminte
Inmultirea catinei prin seminte se recomanda a fi facuta doar in scop ameliorativ, ornamental sau ecologic. Partea ameliorativa poate fi combinata cu cea comerciala, prin infiintarea campurilor experimentale, cu intindere mare, cu puieti obtinuti din seminte.
Semintele trebuie sa provina de la fructe supracoapte pentru o viabilitate ridicata.
Inmultirea prin butasi
Inmultirea prin butasi a catinei poate fi realizata prin doua metode, in verde sau in uscat.
Butasirea in verde prezinta atat avantaje cat si dezavantaje care trebuie luate in considerare.
Metoda de inmultire prin butasire in verde se recomanda pentru infiintarea plantatiilor comerciale, in cazul unitatilor producatoare de material saditor specializat.
Inmultirea catinei prin butasire in uscat este utilizata datorita costului redus al lucrarilor, efectuarea lucrarilor in lipsa instalatiilor de ceata artificiala.
Inmultirea in vitro prin micropropagare
Inmultirea catinei prin micropropagare are in vedere multiplicarea vegetativa prin clonare rapida a unor forme de catina de interes agronomic precum si devirozarea si mentinerea in stare fitosanitara optima a acestora.
Metoda se recomanda pentru infiintarea plantatiilor mama destinate recoltarii de butasi sau pentru obtinerea directa a materialului saditor, in cazul infiintarii plantatiilor comerciale.
Recoltarea si valorificarea catinei
Recoltarea fructelor de catina este un procedeu laborios, deoarece fructele sunt foarte mci, cu codite scurte si rigide, dispuse ingramadit in jurul ramurilor.
Daca fructele nu sunt culese la timp, acestea plesnesc in momentul culesului sau sunt mancate de pasari.
In functie de modul de valorificare, catina se recolteaza mai cruda sau dupa ce ajunge la maturare deplina.
Fructele se pot culege in perioada septembrie, dar acestea nu contin o cantitate mare de vitamina C.
Daca sunt culese dupa aceasta perioada, fructele au un continut mai mare in vitamina C si mai multe substante grase. Momentul in care fructele ating maturarea deplina, este sfarsit de septembrie, inceput de octombrie, cand fructele incep sa scada in continut biochimic si vitamina C.
Prin urmare, momentul de recoltare este foarte important in obtinerea unor fructe cu proprietati deosebite.
Recoltarea fructelor de catina se poate face manual sau mecanizat.
Recoltarea manuala presupune indepartarea fructelor cu mana, individual. Recoltarea mecanizata se face prin scuturare individuala cu ajutorul vibratoarelor pneumatice actionate de la priza de putere a unui tractor. Fructele cad pe o prelata colectoare, asezata sub pom si se curata de impuritati cu o instalatie de ventilatie.
In stare proaspata, fructele se pot pastra 3-4 saptamani in depozite frigorifice. Daca sunt recoltate prin tehnica bob cu bob, acestea se pot pastra timp indelungat pana in momentul prelucrarii. Se evita transportul fructelor foarte coapte pe distante mari cu mijloace de transport fara inslatii frigorifice.
Valorificarea fructelor
Din punct de vedere economic fructele de catina sunt folosite in procent de 1000%. Cele mai avantajoase produse obtinute din catina sunt ulei din samanta de catina, ulei din pulpa, flavon powder, flavon capsules, vitamine extrase, componente bioactive, fructe uscate, aditivi alimentari, extracte naturale, coloranti alimentari naturali, acizi naturali si vitamina C.
Principalele soiuri de catina cultivate in Romania
In Romania se identifica mai multe soiuri de catina, clasificate astfel: extratimpurii, timpurii si tardive.
Soiuri de catina extratimpurii
Exista cateva soiuri obtinute din populatii locale de catina, din flora spontana, care au intrunit anumite insusiri pentru valorificare.
SERPENI 11 (denumire definitivă a soiului: ”SERPENTA”)
Soiul Serpeni este caracterizat de plante cu vigoare mijlocie, coroana globulos-piramidala, ramuri moderat ramificate cu lastari mijlocii ca grosime si de 15-20 cm lungime. Ghimpii sunt rigizi, de 3-4 cm lungime si destul de desi.
Frunzele au latime de peste 6 mm si lungi de 6-7 cm, prezinta perisori solzosi, deschisi la culoare, muguri micsti, desi, din care pornesc multe flori (6-8 buc.) pe toata lungimea.
Fructul este oval-alungit, aproape cilindric, de greutate mijlocie (G = 0,38 g; h=12,3mm; d = 7,6mm) cu peduncul peste 3 mm, care se desprinde destul de usor de pe ramura. Semintele sunt eliptic- alungite, de marime medie.
Aceasta specie se preteaza la recoltare prin vibrare.
SFANTU GHEORGHE 5 (denumire definitiva a soiului: ”AURAS”)
Soiul de catina Sfantu Gheorghe 5 este o planta de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana de forma globuloasa, cu ramuri laxe, prezentand ghimpi de marime mijlocie (3-5 cm lungime) rigizi si ascutiti la varf de o densitate medie, avand o capacitate medie de lastarire, realizand cresteri de 15-20 cm lungime.
Frunzele sunt mici lanceolate dispuse altern, cu lungimea de 5,5 – 6,5 cm, cu nervura mediana evidenta. Pe fata posterioara a frunzei prezinta perisori stelati solzosi de culoare aramie cu o densitate mijlocie.
Florile femele sunt foarte mici, abia vizibile cu ochiul liber, grupate in mici buchetele scurt pedunculate cu un numar de 5-8 flori.
Densitatea mugurilor micsti pe ramura si numarul florilor din muguri determina o densitate mare a fructelor pe ramuri, destul de apropiati avand aspectul unui manson ce imbraca ramura.
Fructele sunt de marime mijlocie (0,48-0,50 g) cu forma sferic-ovoidala, cu epiderma de culoare galbena-portocalie, cu peduncul mijlociu ca lungime (3 mm) si desprindere relativ usoara de pe ramura. Prezinta pe toata suprafata epidermei solzisori rari de culoare bruna.
Samanta, de regula, se gaseste cate una in fruct. Aceasta este de marime mijlocie alungita, tare, de culoare brun-cafenie spre negricioasa.
Capacitatea de productie este mijlocie spre mare cu productii de la 7 kg in anii de productie mica pana la 16,6 kg in anii de mare productie.
SFANTU GHEORGHE 9 (denumire definitiva a soiului: ”OVIDIU”)
Soiul Sfantu Gheorghe 9 este o planta de vigoare mare, destul de ramificata, cu forma coroanei piramidala. Lastarii pornesc in numar mare, au o crestere erecta si sunt lungi de 20-25 cm. Ghimpii sunt lungi de 8-10 cm, rigizi si destul de desi.
Frunzele au latimi de 5-6 mm si lungimi de 5-6 cm, cu perisori solzosi de culoare deschisa pe partea posterioara a limbului.
Mugurii micsti au densitate medie pe ramura si acopera jumatate din lungimea ramurilor, unde se formeaza o aglomeratie de fructe. Majoritatea mugurilor micsti sub buchetul floral formeaza si un mugure mixt mediu dezvoltat.
Fructul este mare (0,44 g) cu forma ovala (h=11,4 mm; d=8,8 mm). Culoarea epicarpului este galbena, portocalie cu perisori solzosi, rari dar evidentiati prin culoarea lor cenusie si aglomerati in zona mucronului.
Samanta este mijlocie ca marime si de culoare bruna. Capacitatea de fructificare este foarte mare, cu alternanta de la 7,2 la 30,5 kg /planta.
DELTA PR
Soiul Delta PR este caracterizat de o planta de vigoare mijlocie spre mica, de forma globuloasa, cu ramuri destul de ramificate si coroana densa. De pe ramurile de rod pornesc multi lastari cu lungimi de 10-15 cm pe toata lungimea acestora, cu muguri micsti puternic dezvoltati pe ½ din lungimea lor, cu densitate mare, iar majoritatea lastarilor au la punctul de insertie un mugure mixt puternic dezvoltat. Pe lastar pornesc multi ghimpi care de la 2-3 cm in primul an ajung la 6-8 cm in urmatorii ani. Ramurile sunt putin flexibile.
Frunzele sunt de marime medie 4-5 mm latime si 4-5 cm lungime. Perisorii solzosi pe partea posterioara si pe nervura mediana sunt slab evidentiati.
Florile sunt dispuse in buchetele de 7-10 flori pe toata lungimea ramurii, mai concentrate in jumatatea inferioara acesteia si mai rare catre varf.
Fructele sunt de greutate mare (0,46g) cu dimensiuni: h=10,7 mm; d=8,8 mm, de culoare portocaliu-rosiatic si forma ovala usor turtita in zona mucronului care este evident si usor afundat in pulpa fructului.
Perisorii solzosi cu numar mediu, de culoare brun-cenusie sunt mai concentrati in zona mucronului.
Pedunculul fructului este lung de peste 3 mm, recoltarea facandu-se relativ usor. Capacitatea de productie este ridicata
SERBANESTI 2
Soiul Serbanesti 2 este caracterizat de o planta de vigoare mica, cu coroana globuloasa si ramuri putin ramificate de pe care pornesc lastari laterali scurti de 6-8 cm, cu ghimpi puternici in varf si lungi de 3-4 cm.
Mugurii micsti sunt bine dezvoltati, ocupa sub jumatate din lungimea lastarilor si au o densitate mare.
Frunzele sunt late de 5-6 mm si lungi de 4,5-5 cm cu perisorii usor maronii evidentiati pe partea posterioara a limbului si a nervurii mediane.
Florile sunt grupate cate 5-9 bucati in buchetele relativ distantate intre ele. La maturitate, fructele au aspectul unor mici mansoane in jurul ramurei de 3-8 cm lungime intrerupte intre ele.
Fructele sunt ovale, de culoare portocalie, avand greutatea de 0,33 g si dimensiuni de: H=7,5 mm; d=6,3 mm. Perisorii solzosi au o densitate mica fiind mai concentrati in zona mucronului iar datorita culorii cenusiu-deschise sunt putin vizibili. Mucronul este clar evident. Samanta este mica, eliptica, de culoare brun-negricioasa.
Capacitatea de productie este medie (6,6-11,23 kg/planta). Biotipul este predispus spre alternanta de rodire.
ONISCANI
Soiul Oniscani este caracterizat de o planta de vigoare mijlocie, cu ramuri destul de ramificate ce formeaza o coroana globulos-aplatizata. Pe ramurile de rod pornesc lastari laterali si de prelungire, lungi de 8-12 cm, erecti si in varf cu ghimpi scurti ce raman datorita prezentei mugurilor de rod pe aproape toata lungimea lastarilor. Ghimpii porniti din zona laterala a lastarilor sunt scurti de 1-3 cm si rari. Mugurii micsti au o densitate mare de lastari. Frunzele au dimensiuni medii, culoare verde intens pe partea superioara si alb – argintie pe partea posterioara.
Florile sunt in numar de 6-10 in buchet acoperind intreaga lungime a ramurei, avand aceeasi densitate pe toata lungimea acesteia, astfel incat la maturitatea fructelor, acestea se intrepatrund intre ele formand o masa compacta de tip manson.
Fructul este de 0,35 g, portocaliu-rosiatic, oval-turtit (h=9,0 mm; d=7,3 mm). Samburele este mijlociu ca marime, eliptic, usor muchiat si de culoare brun-cafenie. Epoca de maturare a fructelor este extratimpurie.
Biotipul, spre deosebire de celelalte, prezinta o oarecare constanta de rodire, exceptand anul I de rod ce este considerat an de mica productie, anii III si IV au realizat productii constante (5,10-14,2.2 kg/planta).
FARA SPINI (denumirea definitiva a soiului: ”DIANA”
Soiul de catina Diana creste sub forma de pom, avand vigoare mijlocie, cu ramurile lungi, flexibile, cu o coroana tip plangator. Lastarii sunt subtiri si lungi de 15-20 cm. Ghimpii in cazul acestui biotip sunt lungi de 4-5 cm, subtiri foarte flexibili si rari.
Frunzele sunt inguste si cu lungimi de 4,5-5 cm. Culoarea limbului pe partea posterioara este argintie, perisorii solzosi fiind slab evidentiati.
Mugurii micsti sunt destul de rari si acopera aproape toata lungimea lastarilor. Din ei pornesc 3-6 flori rezultand o incarcatura medie de fructe pe lungimea ramurilor, determinate de repartizarea destul de rara a buchetelor.
Fructele sunt mijlocii spre mici (0,27 g), de forma ovala (d=7,2mm; h=9,2 mm). Culoarea epicarpului este portocalie si prezinta perisori solzosi cu densitate medie. Mucronul este slab conturizat si este dat de o aglomerare de perisori solzosi.
Semintele sunt mari si de culoare negricioasa. Capacitatea de productie este buna si relativ constanta (10-12,6 kg/planta). Maturitatea de recoltare este tardiva.
Soiuri de catina timpurii
SFANTU GHEORGHE 3
Soiul Sfantu gheorghe 3 este o specie timpurie la care planta este de vigoare mijlocie, cu ramuri lungi destul de ramificate, rezultand coroane dese de forma globulos-piramidala. De pe ramurile de rod pornesc multi lastari scurti, cei laterali (8-10 cm) si mai lungi cei terminali.
Lastarii sunt flexibili, ghimpii din varful lor fiind mai scurti si mai putin agresivi. Formeaza insa ghimpi rigizi si lungi de 3-6 cm pe lungimea ramurilor.
Mugurii micsti sunt dispusi pe aproape toata lungimea lastarilor si sunt mai putin dezvoltati.
Frunzele au latimea de 4-5 mm si lungimi de 4,4-4,5 cm cu perisorii slab evidentiati pe partea posterioara.
Florile sunt dispuse in buchetele a 8-10 buc fiecare, repartizate uniform pe toata lungimea ramurii determinand o densitate mare a fructelor ce imbraca cu o masa relativ compacta de fructe intreaga suprafata a ramurei.
Fructul este oval-alungit de marime mijlocie (0,25 g) si dimensiuni de: h=8,0 mm; d=6,5 mm.
Pedunculul fructului este mai mare de 3 mm cu desprindere relativ usoara de pe ramuri. Potentialul de productie este bun, observandu-se si aici predispozitia spre alternanta de rodire (6,33 kg-16,6 kg/planta).
SERBANESTI 1 (denumire definitiva a soiului: ”TIBERIU”)
Soiul Serbanesti 1 este caracterizat de o planta cu vigoare mijlocie spre mare, cu ramuri destul de ramificate si coroana globuloasa spre piramidala. Lastarii sunt lungi de 20-30 cm si erecti. Ghimpii sunt lungi de 7-8 cm, rigizi si destul de desi.
Frunzele sunt inguste de 4-5 mm si lungi de 6-7 cm. Mugurii micsti sunt destul de dezvoltati cu o densitate mijlocie pe lastar si ocupa 2/3 din lungimea lastarului, la care treimea din varf se transforma intr-un spin lung si rigid. Din mugurii micsti pornesc 6-8 flori, care duc la obtinerea unei incarcaturi de fructe cu buchete mari, avand o repartitie uniforma pe ramuri.
Fructul este oval-turtit (h=9,6 mm; d=9,4 mm), de culoare galben-portocalie, mijlociu ca marime (0,49 g) cu perisori solzosi destul de rari pe epicarp.
Capacitatea de productie este mijlocie si alternanta de la an la an (6,5-14 kg/planta).
Soiuri de catina tardive
CIUMASI
Un soi tardiv de catina este Ciumasi. Acesta este caracterizat de plante cu vigoarea mijlocie spre mare, cu ramificare puternica a ramurilor, rezultand coroane dense si de forma globulos-piramidala.
Lastarii sunt scurti (8-10 cm) si numerosi ca numar. Ghimpii sunt scurti (2,5-3,5 cm) rigizi si desi.
Frunzele sunt inguste si scurte (4-5 cm) cu perisori solzosi maronii, slab evidentiati pe partea posterioara a limbului si mai evidentiati pe nervura mediana ce capata o culoare usor aramie.
Mugurii micsti sunt mari, cu multi solzi si ocupa putin mai mult de jumatate din lungimea lastarilor. Din acesti muguri rezulta un numar mare de flori (6-8), care determina o densitate mare a fructelor pe ramura, acoperind-o in intregime, iar prin numarul mare de ramuri de rod ce pleaca din acelasi punct rezulta mase compacte de fructe.
Din mugurii micsti pleaca majoritatea lastarilor scurti cu muguri floriferi dezvoltati pe jumatate din lungime. Cand lastarul rezultat este scurt si fara muguri floriferi, la punctul de insertie pe ramura se formeaza un mugure mixt, foarte dezvoltat.
Fructul este mic (G=0,19 g; h=7,3 mm; d=6,2 mm), de forma oval, turtita, cu o culoare portocaliu rosietica.
Perisorii solzosi pe epicarp sunt pronuntati si destul de desi. Mucronul este puternic, iesit in relief cu conturul difuz prin prezenta numerosilor perisori solzosi.
Samanta este mica si de culoare brun-cafenie. Capacitatea de fructificare este foarte mare alternand de la 4-17,7 kg /planta.
DELTA M
Soiul Delta M este caracterizat de plante de vigoare mijlocie spre mare, cu ramificare medie, rezultand coroane destul de aerisite, de forma globuloasa. Pe ramurile de rod pornesc lastari laterali scurti de 10-15cm si cu 1-2 lastari terminali vigurosi (20-30cm). Ghimpii sunt lungi (4-6 cm) rigizi, destul de desi.
Frunzele sunt inguste si lungi de 6-6,5 cm cu perisorii solzosi deschisi la culoare pe partea posterioara a limbului, rezultand o culoare alba–sidefie.
Mugurii micsti au densitate mare, fiind repartizati pe aproape toata lungimea lastarilor, formand 4-7 flori care vor acoperi cu fructe dese toata lungimea lastarului, imbracandu–l ca un manson.
Fructele sunt foarte mari (G=0,70 g; h=11,4mm; d=9,1mm), de culoare portocalie, forma oval-alungita, cu perisori solzosi destul de evidenti cu densitate medie, repartizati pe toata suprafata epicarpului. Mucronul este evident si usor afundat. Pedunculul este lung (4 mm) si fructele se desprind destul de usor de pe ramuri.
Samanta este mare, muchiata si de culoare brun-cafenie. Capacitatea de fructificare este mare, cu alternante de la 4 la 12,6 kg/planta.
SFANTU GHEORGHE 4
Soiul timpuriu de catina Sfantu Gheorghe 4 are vigoare foarte mare, cu coroana de forma globulos piramidala, aerisita, cu ramuri lungi si viguroase avand capacitate mare de pornire a lastarilor din mugurii dorminzi ce ajung la lungimi ce depasesc 50 cm. De pe ramurile de rod pornesc in general putini lastari care ajung la 20-30 cm si determina astfel o ramificare scazuta in coroana.
Ghimpii sunt scurti (sub 4 cm) cu densitate mijlocie. Mugurii micsti sunt destul de desi pe ramuri si ocupa 2/3 din lungimea ramurilor de la baza.
Frunzele sunt inguste de 6-7 mm si foarte lungi (7-8 cm). Au petiolul de 3-4 mm si prezinta perisori slab evindentiati pe ambele parti inclusiv pe nervura principala, culoarea frunzei fiind clar argintie pe partea posterioara.
Florile sunt grupate îin mici buchetele ce cuprind 6-8 flori, buchete ce se intrepatrund determinand o repartizare densa a fructelor pe toata lungimea ramurii (tip manson).
Fructele sunt foarte mari (0,72 g) cu peduncul lung de 4-5 mm ce favorizeaza recoltarea manuala a acestora. Desi pedunculul fructului este destul de lung, desprinderea fructului de pe ramuri se face destul de greu. Culoarea epicarpului este galben portocalie si prezinta numerosi perisori solzosi mai desi la baza pedunculului si mucronului.
Samburele este foarte mare, de forma si marimea unui bob de orez. Maturarea fructelor este tardiva si are capacitate mare de productie alternanta (7- 12,5 kg/planta).
Sursa informatii: RAȚI Ioan Viorel și Luminița, 2003 – Cătina albă în exploatații agricole – Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului; Agenția Națională de Consultanță Agricolă.
Importanta culturii de catina
Catina este o planta cu utilizare variata. Aceasta are o deosebita importanta alimentara, terapeutica, economica, ecologica, ornamentala.
Vom incerca in continuare sa va prezentam proprietatile catinei pentru a intelege mai bine importanta plantarii ei in gradina, curte sau ferma.
Importanta alimentara
Din punct de vedere alimentar importanta catinei este redata prin continul ridicat de minerale, vitamine , uleiuri, acizi grasi nesaturi, prezenti in fructe si frunze.
Importanta terapeutica
Fructele de catina au un continut ridicat de vitamina E, C si carotenoizi cu actiune puternic oxidativa, care incetinesc imbatranirea. Uleiul de catina amelioreaza medicamentatia clasica, vindeca ranile si leziunile pielii, arsurile si grabeste procesul de vindecare. Uleiul de catina ajuta la tratarea dermatitei, ulcerului, diminueaza scleroza arteriala.
Importanta economica
In prezent se observa un interes crescut in dezvoltarea unor produse pe baza de catina, in scop medicinal, terapeutic, cosmetic,.
Importanta ecologica
Datorita sistemului radicular puternic trasant, a puterii de drajonare, a capacitatii de fixare a azotului in sol, catina este utilizata ca planta pionier in zonele cu terenuri afectate, foarte erodate sau in zonele industriale si miniere pentru refacrea solului.
Importanta ornamentala
Catina este o planta din ce in ce mai folosita in amenajarile peisagere datorita caracterelor ornamentale, culoarea fructelor si a frunzisului.
Beneficiile catinei
Frunzele, scoarta, semintele, dar mai ales fructele de catina au rezultate miraculoase atat in scop medical, cat si alimentar. Foarte apreciat este uleiul de catina, fiind utilizat cu un succes deosebit chiar si in cazuri grave de arsuri termice si chimice, sau afectiuni ale pielii determinate de expunerea la iradieri.
Uleiul de catina este folosit si in tratamentul ulcerului gastric si duodenal, diareei, urticariei si starilor alergice, maladiilor neuroendocrine, reumatismului, afectiunilor circulatorii si hepatice, alcoolismului, anemiei, asteniei si chiar stresului. Utilizarile catinei in geriatrie au dat rezultate spectaculoase, iar cercetarile recente o recomanda si in oncologie. Cercetari efectuate in Marea Britanie au descoperit capacitatea catinei de a inhiba dezvoltarea unor tumori.
Suc de catina
De asemenea, este eficienta si in tratarea hipertensiunii arteriale, afectiunilor coronariene, oftalmologice si gingivale. Este un redutabil antidepresiv, antiacneic, contra keratozei, leucoplaziei, antimutagen, antioxidant in mastite, rinite, fotofobii, boli cronice pulmonare.
Sucul de catina este folosit cu succes si in tratamentul psoriazisului, in prevenirea cancerului si ca imunostimulator, prevenirea adenoamelor, tratamentul cancerului mamar, antibacteriana, inhibitoare a poftei de mancare in cazurile de obezitate., reglatoare a lipoproteineinemiei, tratamentul leucemiilor si limfoamelor, afectiuni osteoarticulare, O.R.L., inflamatii digestive, constipatie, afectiuni ale aparatului urinar si al celui genital, afectiuni hematologice, afectiuni virale, afectiuni ale sistemului nervos si psihice.
In plus, in catina alba se gasesc o seama de substante cu efect hormonal prin ele insasi, sau substante care reprezinta precursori ai anumitor hormoni.
In uleiul de catina este probabila existenta prostaglandinelor (acestea sunt considerate hormoni celulari, respectiv modulatori ai activitătii hormonale care stimuleaza musculatura neteda), dar mai precis se gasesc acizi grasi nesaturati cu doua sau trei duble legaturi care sunt precursorii siguri ai prostaglandinelor. O alta susbstanta cu efect hormonal cre se gaseste in cantitati mari in catina este serotonina. Ea are ca precursor triptofanul – aminoacid esential care se gaseste in cantitati mari indeosebi in fructele uscate si pulverizate de catina.
Cu aceste calitati si proprietati extraordinare, catina care creste in Romania se remarca inca o data ca una dintre cele mai valoroase plante cu uz medicinal si alimentar din intreaga lume.
Ulei de catina
Pana in prezent cercetarile au confirmat faptul ca fructele de catina constituie cea mai bogata sursa naturala de vitamina A, vitamina E, carotenoizi si flavonoizi.
Contine si cantitati mari de vitamina C, vitaminele B1, B2, K, F şi P, alaturi de microelemente, acizi grasi esentiali si fitostenoli. In urma analizelor de laborator a reiesit ca fructul cstinei contine substanta uscata in proportie de doar 10-20%, restul compozitiei constand in zaharuri, acizi organici, pectine, flavonoide, celuloza, proteine, ulei, betacaroten, fosfor, calciu, magneziu, potasiu, sodiu, fier, tot complexul vitaminelor B.
Celebrul si cautatul ulei de catina contine la randul sau, in proportie de circa 80-90% acizi grasi esentiali, licopen, tocoferoli si fitosteroli. Semintele de catina sunt bogate in acizi grasi nesaturati, iar frunzele si scoarta arbustului contin tocoferol si sitosterol.