Tribunalul din Moscova interzice Meta, care deține Facebook
Un tribunal rus a ordonat companiei Meta să oprească imediat activitățile Facebook și Instagram în Rusia, pe motiv de „activitate extremistă”, informează The Guardian, scrie digi24.ro.
Știrea inițială
Serviciul federal de securitate al Rusiei a cerut luni interzicerea „imediată” a reţelelor sociale americane Facebook şi Instagram, în prima zi a unui proces pentru „extremism”, într-un context de creştere a represiunii de la declanşarea ofensivei în Ucraina, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Activităţile Meta (compania-mamă a Facebook şi Instagram) sunt îndreptate împotriva Rusiei şi a forţelor sale armate. Cerem interzicerea sa şi obligaţia de a aplica această măsură imediat”, a declarat la audiere un purtător de cuvânt al FSB, Igor Kovalevski, citat de agenţia Interfax.
Un procuror a cerut la rândul lui interzicerea Meta, „din cauza unor semne evidente de activitate extremistă”. El a cerut totuşi exceptarea de la interdicţie a aplicaţiei de mesagerie WhatsApp, care aparţine de asemenea Meta.
La 11 martie, parchetul rus ceruse clasarea Meta ca organizaţie ‘extremistă’, măsură ce ar deschide calea pentru interzicerea tuturor activităţilor acesteia în Rusia.
Cererea urmează după decizia Meta de a permite mesajele violente contra armatei şi a liderilor ruşi, în legătură cu agresiunea militară a Moscovei în Ucraina.
Potrivit parchetului, Meta justifică „acţiuni teroriste” şi vrea să incite la „ură şi adversitate” împotriva ruşilor.
Potrivit agenţiei TASS, un reprezentant al companiei a declarat luni la tribunal că Meta şi-a modificat între timp regulamentul pentru a interzice „rusofobia şi apelurile la violenţă”.
Instagram şi Facebook, la fel ca Twitter, au fost deja blocate în Rusia, unde sunt practic inaccesibile fără utilizarea unei reţele virtuale private (VPN).
De asemenea, site-urile a zeci de media ruse şi străine, printre care al BBC, au fost blocate.
Săptămâna trecută, serviciul de reglementare a telecomunicaţiilor, Roskomnadzor, a acuzat gigantul american Google şi serviciul său video YouTube de activităţi „teroriste”, prima etapă spre o posibilă blocare a lor.