Trei raioane nu se mai află sub COD ROȘU de COVID-19. Este vorba de Taraclia, Hânceşti şi Floreşti. Anunţul a fost făcut de premierul în exerciţiu Aureliu Ciocoi, în cadrul unui briefing după şedinţa Centrului unic de comandă a stării de urgenţă.
În aceste regiuni, în ultimele zile, au fost înregistrate mai puțin de 100 de cazuri la o mie de locuitori.
„Prin urmare, îi felicit pe concetățenii noștri din Taraclia, Hâncești și Florești pentru faptul că au dat dovadă de disciplină, solidaritate. Iată, vedeți și rezultatul acestei solidarități, trei raioane au ieșit din Codul Roșu, intrând într-o oarecare normalitate”, a menționat Aureliu Ciocoi, premierul interimar
Până în prezent, aproximativ 90 de mii de persoane au fost vaccinate cu prima doză de ser anti-coronavirus. Din cele 180 de mii de doze AstraZeneca primite de Moldova, peste 50 de mii au fost distribuite în toată țara. Celelalte sunt păstrate pentru a putea fi efectuat rapelul.