Tratament pentru ceapa și usturoiul din grădină

Vă prezentăm un material realizat de www.glissando.ro despre combaterea bolilor şi dăunătorilor la CEAPĂ şi USTUROI

Unul dintre dăunătorii periculoşi ai culturilor de ceapă, usturoi, praz şi alte liliacee este musca cepei – Hylemyia (Delia) antiqua Meig.

Această specie poate produce pierderi mari de producţie, în unii ani de 30-40 %.
Are 2 generaţii pe an, larvele din prima generaţie atacă la început frunzele, apoi coboară în bulbii pe cale de formare, unde produc galerii.

Larvele din generaţia a doua se dezvoltă doar în bulbii formaţi.
Galeriile formate de larve sunt porţi de intrare pentru diferite specii de ciuperci şi bacterii, care provoacă putrezirea bulbilor.
Acest dăunător iernează în sol, la adâncimea de 15-20 cm, în stadiul de pupă.
Apariţia adulţilor are loc primăvara la sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai; după câteva zile de hrănire, depun ouăle în pământ, în imediata apropiere a plantelor de ceapă, usturoi, etc.

Pentru combaterea acestui dăunător, este foarte importantă aplicarea tratamentului la momentul optim.

Astfel, primul tratament se face la apariţia adulţilor hibernanţi (muşte de culoare cenuşie – gălbuie, cu pete şi dungi negricioase), cu unul din următoarele produse:
– Actara 25 WG (tiametoxam) – 0,02 %
– Mospilan 20 SP (acetamiprid 20 %) – 0,025 %
– Novadim Progress (dimetoat 400 gr./lt.) – 0,2 %
– alte produse omologate
Întrucât frunzele sunt lucioase, este indicat să adăugaţi un adeziv, de exemplu aracet 0,15%.

Tratamentul se repetă după 10-12 zile.

Una dintre cele mai păgubitoare boli, care produc pierderi mari, este mana cepei şi usturoiului – Peronospora distructor.
Ciuperca se dezvoltă pe frunze, tijele florale şi bulbi. Pe frunze apar pete de culoare gălbuie, pe care se dezvoltă fructificaţiile ciupercii.

Bulbii atacaţi, putrezesc în timpul depozitării.
Condiţiile optime pentru apariţia bolii sunt umiditate ridicată şi temperaturi de peste 12°C.

De la un an la altul, boala se transmite prin resturile vegetale rămase în sol.

Pentru combaterea manei cepei şi usturoiului se pot folosi mai multe fungicide cum sunt:
– Acrobat MZ 69 WG (dimetomorf 90 g/kg + mancozeb 600 g/kg) – 2 kg/ha
– Antracol 70 WP (propineb 70 %) – 0.2-0,25 %
– Ridomil Gold MZ 68 WG (mefenoxam 4 % + mancozeb 64 %) – 0,25 %

La cultura de ceapă, se recomandă adăugarea unui adeziv precum Aracet 0,15%, Siltim – 0,02 – 0,1 %, Albuş de ou – 1 la 10 litri apă.
Tratamentele se repetă la 1-2 săptămâni.