Transporturile de cereale din Ucraina pe Marea Neagră, blocate
Zeci de nave nu reuşesc să ajungă în Ucraina, la câteva zile după ce a fost prelungit acordul privind transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră, iar ritmul este puţin probabil să se accelereze, din cauza inspecţiilor lente, dar şi a altor incertitudini, scrie digi24.ro.
Acordul susţinut de Naţiunile Unite, care permite trecerea în siguranţă a cerealelor prin trei porturi ucrainene, a fost prelungit la 17 mai pentru două luni – o perioadă mai scurtă decât este prevăzut în documentele iniţiale, încheiate anul trecut în vară.
Aproape 40 de nave de transport staţionau în jurul Istanbulului, în zonele care sunt folosite pentru inspecţii, arată o analiză a platformei pentru comerţ global Kpler. Aceste inspecţii sunt efectuate de o echipă comună ce include reprezentanţi ai Rusiei, Ucrainei şi Turciei, precum şi ai ONU.
Aproape trei sferturi dintre aceste nave făcuseră anterior escale prin acest coridor, precizează Kpler.
„Este probabil că mai există şi alte nave care aşteaptă în afara acestor zone sau care sunt în prezent în drum spre zonele de inspecţie”, a declarat Alexis Ellender, analist principal al Kpler, potrivit Reuters, citat de News.ro.
La începutul acestei săptămâni, Ucraina a acuzat Rusia că a exclus efectiv portul său Pivdenni din acordul privind cerealele. Rusia nu a răspuns la acuzaţiile Kievului.
„Pivdenni a reprezentat 35% din transporturile prin acest coridor şi, până când nu va reporni încărcările, comerţul se va lupta să revină la nivelurile anterioare”, a precizat Ellender.
Ucraina a declarat săptămâna trecută că 62 de nave aşteptau să fie inspectate.
„Mă aştept să văd că Rusia va continua să încetinească inspecţiile. În prezent, permite doar unui număr limitat de nave să se deplaseze în două dintre cele trei porturi aprobate”, a declarat Arlan Suderman, economist şef pentru mărfuri la grupul de servicii financiare StoneX.
Inspecţiile sunt necesare pentru fiecare navă înainte ca aceasta să poată intra într-unul dintre cele trei porturi ucrainene vizate de acord, care în afară de Pivdenni mai include Odesa şi Ciornomorsk.
Durata medie a unei deplasări a fost estimată la puţin peste 28 de zile, potrivit furnizorului de analize de date spaţiale Spire.
Numărul de comenzi de marfă – cereri globale de nave disponibile pentru transportul de cereale din Ucraina – a ajuns la 376 în luna mai, faţă de 370 de comenzi pentru luna aprilie, potrivit unei analize separate a platformei de date maritime şi de mărfuri Shipfix.
Datele Shipfix au arătat că mărimea transporturilor a scăzut de la aproximativ 15.000 de tone în aprilie la puţin peste 10.000 în mai, deoarece situaţia incertă i-a determinat pe comercianţi să fie prudenţi în rezervări.
Precomenzile de marfă pentru luna iunie sunt estimate la 50 în prezent, a precizat Shipfix.