Se pare că promisiunile deșarte nu i-au epuizat pe transportatorii din Moldova, care, prin intermediul Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, l-au acuzat, din nou, pe ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu de incompetență totală.
De această dată, oficialul este acuzat că a lansat un șir de acțiuni, inclusiv inițiativa de modificare a legislației, îndreptate spre preluarea afacerilor de la operatorii de transport, păstrarea schemelor grupării Șor-Vîlcu-Andronachi și crearea unor impedimente în desfășurarea activității de transport de persoane.
Totodată, transportatorii susțin că Ministerul Infrastructurii doar continuă să îngroape sectorul din care fac parte.
Declarații APOTA
„Toate acțiunile ministerului sunt îndreptate spre dezvoltarea și menținerea schemelor corupționale, în același timp, nici o problemă cu care se confruntă ramura transporturilor nu se regăsește pe agenda ministerului. Conducerea ministerului a dat dovadă de incompetență totală în ceea ce privește politicile din sectorul transporturilor, iar preocupările de bază au fost axate doar pe scheme ilegale” , se mai arată în declarație APOTA remisă presei.
Asociația a depus în adresa Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și a Prim-ministrului, Natalia Gavrilița, un demers prin care a solicitat implicarea lor personală pentru a curma acțiunile și intențiile ilegale ale Ministerului Infrastructurii. Dacă și de această dată vor fi lăsați în umbra, transportatorii amenință deja cu grevă generală.