Preocupate de situația epidemiologică serioasă și de avertizările precum că valul al treilea al pandemiei ar putea veni după sărbători, tot mai multe țări anunță restricții și mai dure.
În România, autoritățile dau asigurări că epidemia este pe un trend descrescător. Totuși, oficialii le cer oamenilor să-și reducă deplasările la Crăciun și de Revelion, pentru a limita răspândirea noului coronavirus.
Germania consideră că a scăpat infecția de sub control. Astfel, țara intră în carantină în perioada sărbătorilor de iarnă, ceea ce înseamnă că magazinele neesenţiale și școlile se închid, începând chiar de miercuri, 16 decembrie. Restricţiile nu vor fi ridicate, cel puţin, până la 10 ianuarie, anul viitor.
Și Olanda intră în carantină de miercuri până în data de 19 ianuarie. Școlile, unele magazine, restaurantele, barurile, spaţiile culturale şi arenele sportive nu vor activa.
Lituania a decis intrarea în lockdown național până la 31 ianuarie, noile interdicții venind pe fondul creşterii incidenţei contaminărilor cu noul coronavirus şi a deceselor. Vor rămâne deschise doar magazinele cu produse de primă necesitate, iar învăţământul se va desfăşura numai de la distanţă. Cele 3 milioane de locuitori nu vor putea călători şi chiar ieşirile din casă vor fi interzise, cu excepţia celor din motive întemeiate. Lituania are în prezent una din cele mai mari rate de îmbolnăviri.
În Cehia se reintroduce carantina pe timp de noapte și se închid din nou barurile și restaurantele, inclusiv în perioada Crăciunului. Sunt interzise întâlnirile a mai mult de șase persoane atât în interior, cât și afară. Începând cu 18 decembrie nu mai este permis nici consumul de alcool în aer liber, iar vacanța școlară va începe mai devreme.
Și autorităţile din Polonia se pregătesc pentru o prelungire a măsurilor antiepidemice până la 17 ianuarie, cel puţin, pentru a evita un „al treilea val” de COVID-19. Restaurantele, cafenelele, cinematografele şi teatrele nu vor lucra, învăţământul se vor desfăşura online, reuniunile sunt limitate la cinci oameni, iar vârstnicilor de peste 70 de ani li se recomandă să stea în casă.
Londra şi mai multe comitate învecinate trec la nivelul maxim de restricţii, astfel că vor trebui să-şi închidă barurile şi restaurantele, va fi restrânsă şi mai mult socializarea. Școlile rămân deschise, în afara de două subdiviziuni administrative, Greenwich şi Islington.
Turcia va impune un lockdown total de cinci zile, începând cu 31 decembrie. În acest timp, oamenii vor trebui să rămână acasă. Turcii au interdicţii de circulaţie în weekend, iar de luni până vineri nu se poate ieși între orele 21:00 şi 05:00. Spitalele de stat se află la capacitate maximă, cu unităţi de terapie intensivă supraaglomerate.
Italia, statul lovit crunt în primul val pandemic a anunțat că renunță la mare parte din restricții, după ce numărul de cazuri a început să scadă. Presa din Peninsula susține că la nivel de guvern se discuta ca toată țara să fie declarată zona roșie de sărbători, cu cel mai sever nivel de reguli, pentru a evita un al treilea val în ianuarie.