Toate familiile din Republica Moldova vor primi compensații pentru energia electrică, începând cu luna februarie, an curent

Compensațiile pentru energia electrică vor fi extinse la toate familiile din Republica Moldova, începând cu luna februarie 2025, declarația a fost făcută, ieri, de către Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, în cadrul unei conferințe de presă.

Uniunea Europeană va acoperi creșterea de tarif pentru primii 110 kWh consumați, indiferent dacă familiile s-au înscris sau nu în sistemul de compensații. Ministrul a oferit detalii și despre compensațiile pentru luna ianuarie aferente programului guvernamental de compensații pentru sezonul rece 2024-2025.

ALEXEI BUZU, Ministrul Muncii și Protecției Sociale:

„Datorită suportului generos al Uniunii Europene pentru Republica Moldova, Guvernul va putea oferi acest suport tuturor familiilor, începând cu luna februarie, până în luna decembrie, Pentru luna ianuarie avem aproximativ 751.181 de gospodării care beneficiază de compensații. Datele noastre arată că în aceste familii locuiesc 1.437.000 de persoane.”

Ministrul Buzu a clarificat, de asemenea, că suportul pentru luna februarie se referă la consumul efectiv din acea lună, reflectat în facturile care vor veni în luna martie. În ceea ce privește compensațiile pentru luna ianuarie, ministrul a informat că acestea sunt deja disponibile din data de 10 februarie. Beneficiarii care au optat pentru primirea compensațiilor pe card bancar au fost deja notificați, iar ceilalți pot ridica compensațiile de la oficiile poștale din țară.

Oficialul a explicat că plata pentru luna ianuarie este mai mare, deoarece include două compensații: una pentru sursa de încălzire (lemne, gaze, energie termică centralizată sau electricitate) și una pentru creșterea de tarif la electricitate pentru primii 110 kWh.

Potivit ministrului, pentru luna ianuarie, au fost înregistrate aproximativ 20.000 de gospodării noi în program, iar echipa sa a răspuns la peste 118.000 de apeluri telefonice și 28.742 de e-mailuri.

Referitor la compensațiile pentru încălzire pentru lunile februarie și martie, beneficiarii înscriși în sistemul compensatii.gov.md vor continua să le primească în formă monetară.

Citiți mai mult:

Acțiuni împotriva comerțului stradal neautorizat la Ciocana

Cum vor fi selectate fermele de prăsilă și ameliorare: noi reguli de la ANSA

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.