Tinerii care au absolvit instituțiile de învățământ din republică și de peste hotare în domeniul educației vor beneficia de indemnizații.
Un proiect de modificare a Codului educației a fost votat de Parlament în lectură finală în 11 septembrie.
Potrivit modificărilor, absolvenții ce au învățat pe locuri cu finanțare de la bugetul de stat sau cu taxă, care vor fi încadrați în câmpul muncii prin repartizare de către Ministerul Educației vor beneficia de indemnizații în primii trei ani de activitate didactică.
Din anul 2019, în baza unei hotărâri de guvern, este achitată o sumă de 40 de mii de lei anual pentru tinerii specialiști cu studii superioare și 32 de mii de lei – pentru cei cu studii profesionale tehnice postsecundare.