Tinerii învață cum să facă agricultură inteligentă

Clasă digitală pentru elevii Centrului de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul, raionul Dondușeni. Sala a fost dotată cu laptopuri, un smart TV, proiector și toate cele necesare pentru studii de calitate. Până nu demult, aici era o simplă clasă, unde elevii nu aveau nici acces la internet, iar toate informațiile le aflau doar din cărți.

Cei care au creat designul sălii sunt chiar elevii și profesorii instituției de învățământ. Pentru asta au aplicat metodologia Design Thinking.

GABRIELA MĂRGINEANU, elevă: ,,În 2019 am fost alături de profesori și colegii mei, iar ulterior am realizat schița acestei săli.  Este foarte ușor să lucrezi pentru că introduci datele și practic calculatorul îți dă rezultatele imediat.  Este foarte comod, este foarte rapid, simplu și ușor.

IULIUS NICONOV, elev: ,,O să permită colegilor mei, mai mici ca mine, în cursul II și III, cursul I, să se folosească de această sală și să studieze mai ușor decât noi.

ADRIAN CEBANU, elev: ,,Păi, sincer vorbind, este mult mai ușor de studiat în astfel de săli, mai ales că se simte foarte bine că implicarea este mai mare, întrucât interactivitatea crește enorm, și atunci când lecția este interactivă, atunci nu ai timp să adormi la lecții.

Spațiul nou creat, prietenos elevului, este prevăzut pentru desfășurarea unor activități individuale și de grup. Acesta este separat în 2 zone – zona de studiu și de zona de relaxare și socializare.

AUREL SERDEȘNIUC, director CEHTA din Țaul: ,,Din domeniul agricol noi suntem unica instituție care am profitat de această sală și iată în acest proiect am izbutit să avem și niște echipament tehnic, care le oferă posibilitatea elevilor să lucreze mai mult de sine stătător.

Profesorii spun că sala digitală le va permite elevilor să studieze unele teme aprofundat, să-și dezvolte capacitățile antreprenoriale și să devină adevărați profesioniști.

LUDMILA IURCIȘIN, director adjunct CEHTA din Țaul: ,,Aici este un mare dar pentru copiii noștri, cât și pentru cadrele didactice, vedeți cât sunt de bucuroși?  Nu o singură dată au încercat să zică că avem nevoie de a face diferite prezentări, avem nevoie să lucrăm cu instrumente digitale, ceea ce nu poate face de la telefon.

ANDREI BERJAN, șeful secției de instruire CEHTA din Țaul: ,,La moment mai avem nevoie și de o dronă care să depisteze care sunt bolile reale în câmp deschis, dăunătorii și care sunt fazele de dezvoltate a plantelor. Pentru că acum mergem doar pe tehnologii moderne, de aceea și folosim după cum vedeți straturile nutritive de ultimă oră.

Centrul de Excelență din Țaul a beneficiat de această clasă modernă în cadrul proiectului Shift Edu ”Competențe digitale pentru economia modernă”.

OXANA DRAGUȚA, manager de proiect: ,,Haideți să începem, nu vă gândiți la negativ și pesimist. Haideți să realizăm și o să vedeți că pas cu pas vom găsi soluții, și am găsit. Ideea e că noi am venit cu mobilier și echipament, iar instituția a venit cu sala renovată și atunci am făcut această colaborare, și am ajuns la rezultatul pe care îl vedeți.

La Centrul de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul învață peste 235 de elevi.

 

sursa: NordNews.md