Tinerii creează afacerile viitorului. Cei mai buni au fost premiați

Dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale studenților și promovarea unei culturi antreprenoriale, capabile să accelereze inițierea afacerilor și gestiunea operațională în baza business planurilor, au fost analizate în baza concursului „Competitivitatea și inovațiile la dezvoltarea afacerilor pentru tineri”.

Acesta, la nivel național, a fost organizat de către Facultatea Inginerie Economică și Business al Universității Tehnice din Moldova.

Rodica Crudu, vicedirector ODA: „Este important să susținem tinerii, încă de pe băncile facultăților. În acest mod, le dăm un motiv în plus să rămână acasă, fiindcă acasă viitorul este în mâinile lor. Viitorul nostru depinde de ei, motivându-i încă odată să-și creeze o afacere acasă, astfel ne asigurăm și noi un viitor prosper și mai bun.”

Daniela Pojar, prorector, Universitatea Tehnică a Moldovei: „Universitatea Tehnică acordă foarte multă atenție inițiativelor studențești, inclusiv ceea ce ține de dezvoltarea lor profesională. Acest concurs are drept scop să scoată în evidență acele abilități, pe care studenții le obțin încă de pe băncile facultății, ca să-și dezvolte propriile afaceri. În acest mod, să devină inovativi, creativi și să contribuie la dezvoltarea țării.”

Concursul organizat la nivel național, este organizat de UTM și grație susținerii Unității Consolidate pentru Implementarea Proiectelor IFAD, iar televiziunea AGRO TV, este partener media al evenimentului.

Iurie Ușurelu, Director UCIP-IFAD: „Spre deosebire de agricultorii care deja au o experiență mare de lucru, sau procesatori care au o experiență mare, tinerii antreprenori sunt orientați mult mai tare la piață. Ei înțeleg mult mai bine că produsul trebuie să fie cumpărat și adaptat la cerințele de piață, care sunt înaintate de către cei care consumă produsul. Dacă vom avea un material genetic bun, bine pregătit, care se poate orienta la provocările pieței de desfacere, atunci nu v-a trebui să vorbim că unele piețe nu doresc să consume produsele moldovenești.”

Tinerii, care au participat l-a concurs ne-au povestit despre afacerea pe care doresc să o fondeze și de unde a parvenit ideea.

Carina Reuțchi, studentă: „E o spălătorie auto self service, va fi implementată în partea rurală, fiindcă în orașe sunt foarte multe spălătorii și nu ne vom putea dezvolta. Astfel, creeăm oportunitatea locuitorilor din sat să se angajeze, ne dorim să facem și o mini patiserie, unde oamenii să mănânce.”

Marionela Albu, studentă: Ideea a pornit de la obiectul bazele antreprenoriatului, un criteriu era ca afacerea să aibă potențial de dezvoltare. Și noi ne-am gândit că în zona unde am dezvoltat-o, nu prea sunt afaceri de acest gen, iar oamenii, chiar au nevoie de acest serviciu.”

Decanul Facultății Inginerie Economică și Business, din cadrul Universității Tehnice a Moldovei, a venit cu un mesaj pentru cei care au reușit să se claseze pe primele trei locuri, dar și pentru cei care au primit un punctaj mai mic din partea comisiei de evaluare.

Rafael Ciloci, Decanul facultății Inginerie Economică și Business: „Eu consider că nu există câștigători, toți câștigă. Învingătorii au o diplomă și o primă pentru succesul lor. Dar, este o lecție pentru toți, o posibilitate de a comunica, de a-ți expune viziunea pe care o ai. Sunt sigur că cei care sunt perseverenți, vor reuși!”

Câștigătorii concursului au fost premiați cu sume bănești în valorare de 1,5 –  5.000 de lei.