Termenul de înregistrare a gospodăriilor țărănești de fermieri ar putea fi micșorat, iar certificatul de înregistrare a acestora ar putea fi exclus. Aceste prevederi se conțin în proiectul de modificare a Legii privind gospodăriile, pentru care membrii Comisiei agricultură și industrie alimentară au aprobat raportul.
Documentul prevede excluderea certificatului de înregistrare, iar pentru confirmarea înregistrării de stat se va elibera decizia de înregistrare. De asemenea, se propune substituirea numărului de înregistrare cu numărul de identificare de stat (IDNO). Totodată, în scopul gestionării conforme a datelor privind gospodăriile înregistrate până la 1 ianuarie 2023, se propune atribuirea gratuită a numărului unic de identificare de stat.
O altă prevedere se referă la substituirea termenului de conducător al gospodăriei cu cel de administrator.
Inițiativa legislativă, a fost elaborată în vederea uniformizării procedurii de înregistrare a unităților de drept de către „Agenția Servicii Publice” și ajustării la prevederile Codului Civil.
Proiectul de lege urmează să fie examinat și în plenul Parlamentului.