Părți din regiunea mediteraneeana și centrală a Europei vor suporta temperaturi de vară intens ridicate în săptămânile următoare, punându-le la risc ridicat de incendii.
Continentul a suportat prima caniculă din acest sezon la mijlocul lunii iunie, în timp ce mercurul a urcat la 35 de grade Celsius în mai multe locuri.
De temperaturi mari au avut parte, de asemenea, oamenii din țările balcanice, cum ar fi Bosnia, Kosovo și Serbia.
Odată cu creșterea valorilor în emisfera nordică, există un risc crescut de incendii. Deși este dificil de arătat că schimbările climatice determină răspândirea directă a acestor flăcări în păduri, vremea extremă și seceta le fac, fără îndoială, mai lungi și mai intense.
ȚĂRILE EUROPENE CU RISC DE INCENDII
În ultimii ani, impactul incendiilor forestiere asupra oamenilor și naturii a crescut în toată Europa. În ciuda eforturilor de reducere a impactului acestora, peste 400.000 de hectare de arii naturale au ars în UE până în octombrie 2020 – dublu față de media din ultimii 12 ani.
„Oamenii pun deja o presiune enormă asupra pădurilor lumii, iar incendiile reprezintă o amenințare suplimentară”, spune Frans Timmermans, vicepreședinte executiv pentru acordul verde european.
„Cu riscul de incendii exacerbate de creșterea temperaturilor și creșterea secetelor, este esențială o protecție mai puternică a pădurilor, o mai bună prevenire și răspunsuri mai rapide”.
CIPRU
Recent, un incendiu uriaș a străbătut pădurile de la poalele munților Troodos din Cipru. Coloane de fum se vedeau din capitala Nicosia, la 75 de kilometri distanță. Patru persoane au fost ucise, numeroase case distruse și sate evacuate, în timp ce vânturile puternice au extins flăcările. Peste 50 de kilometri pătrați de pădure și terenuri agricole au fost avariate. Valurile extinse de căldură și seceta au devenit mai frecvente în ultimii ani, crescând riscul de incendii. Regiunea a înregistrat foarte puține ploi din aprilie, iar temperaturile din interior au atins 40 de grade Celsius săptămâna trecută. Pompierii au adus acum focul „sub control deplin” după ce a fost adus ajutor din Marea Britanie, Israel și mai multe țări ale UE. Directorul Departamentului Pădurilor, Charalambos Alexandrou l-a descris drept „cel mai grav incendiu forestier din istoria Ciprului”.
GRECIA
O canicula în Grecia a adus temperaturi locale de peste 40 de grade Celsius. Săptămâna trecută, agenția de protecție civilă a țării a emis o hartă avertizând o serie de zone în care exista un risc ridicat de incendii. Șase din cele 13 regiuni administrative ale Greciei, inclusiv Marea Egee de Sud, Tesalia și Attica, au avut un „risc foarte mare” de incendiu. După 10 zile de temperaturi extreme și secetă, s-au declanșat incendii ample pe insula Kefalonia. Pompierii au utilizat avioane și au evacuat mai multe sate după ce flăcările s-au răspândit în sud-estul insulei. Având în vedere că vânturile puternice și temperaturile ridicate vor continua în zilele următoare, riscul de incendiu rămâne ridicat, potrivit serviciilor de urgență.
SPANIA
Pe 29 iunie, a izbucnit un incendiu în apropierea orașului Casabermeja din Malaga. Din fericire, lipsa vânturilor puternice a însemnat că 30 de pompieri au oprit flăcările pe aproximativ 0,3 hectare de teren. Dar este puțin probabil ca acesta să fie ultimul, deoarece regiunea este una dintre cele mai expuse riscului. Autoritățile din Andaluzia spune că au înregisttrat deja un total de 138 de incendii anul acesta, cu 1.360 de hectare de teren arse.
ITALIA
Focurile au ars în 11 zone din estul Siciliei. Departamentul Protecției Civile a declarat că doar pe 4 iulie, un total de 34 de incendii substanțiale au devastat hectare de teren, cu sute de incidente minore în regiune. La mijlocul lunii iunie, căldura din Lascari a ajuns la aproape 44 de grade Celsius, una dintre cele mai ridicate înregistrate în Europa până acum în acest an.