Tehnologiile viitorului în agricultură, mai aproape de fermieri
Cele mai noi tehnologii digitale din domeniul agricol au fost prezentate în cadrul Târgului de Inovații, organizat la Bălți. 25 de companii care furnizează echipamente și servicii digitale în agricultură și-au prezentat tehnologiile la târgul, organizat în premieră în Republica Moldova.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Inno Agrifood Academy by ADMA.
Maxim Popov, director executiv ADMA: ”Astăzi, în premieră organizăm acest târg de inovații împreună cu Proiectul Tehnologiile Viitorului, pe această cale le mulțumesc! Am adus o serie de companii din domeniul tehnologiilor informaționale, care pun la dispoziția fermierilor, producătorilor agricoli instrumente, soluții IT, în vederea gestionării afacerilor. Aici vorbim atât de componentele soft de programe, cât și de componente hardwer de sisteme de monitorizare.”
Mai mult de 200 de agricultori din întreaga țară, care doresc să-și modernizeze afacerile, au participat la eveniment, aflând din prima sursă informații utile despre inovațiile de pe piață, precum și posibilitățile de finanțare a proiectelor de digitalizare.
Maxim Popov, director executiv ADMA: ”Venim cu o serie de produse financiare pentru fermieri, în vederea implementării acestor tehnologii, respectiv avem un instrument financiar ce permite producătorilor agricoli accesarea finanțării cu cele mai competitive costuri de pe piață. Adițional, vorbim aici despre partenerul proiectului – FTA, care vine cu un aport de grant.”
Oleg Stiopca, Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală, USAID: ”În cadrul acestui târg, vreau să anunț că Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală în RM, chiar astăzi a lansat un apel de granturi pentru implicarea tinerilor în transformarea digitală. Sectoarul țintă a proiectului nostru este agricultura cu valoare înaltă, sectorul vitivinicol și turismul. Ce prevede acest apel de grant, este destinat tuturor organizațiilor locale, instituțiilor de învățîmânt, asociațiilor de profil, asociațiilor de sector, și vine cu scopul de a implica tinerii în transformarea digitală în aceste sectoare Fiecarea grant având un buget estimativ de un million de lei.
De la monitorizarea digitală a câmpurilor, până la pulverizarea erbicidelor cu ajutorul dronelor, sau irigarea inteligentă – inovațiile îi ajută pe fermieri, pe de o parte, să economisească timp și resurse, iar pe de alta – să crească randamentul întreprinderilor. Agricultura înseamnă inovație, tehnologie și transfer de cunoștințe.
Ion Bodrug, Director Executiv, ACETI: ”Tehnologiile demult fac parte în viața fiecărui cetățean. Mai mult ca atât, deoarece agricultura este cum noi spunem coloana vertebrală a RM. Considerăm că agricultura trebuie susținută în domeniul digitalizării peste tot unde se poate, chiar dacă avem o emigrare a cetățenilor, oricum aceste procese vor aduce o valoare adăugată, pentru calitatea produselor și volumul de producție crescut de către agricultori.”
Dispozitivele mobile, analiza datelor, inteligența artificială, serviciile și aplicațiile digitale transformă agricultura în întreaga lume. În Republica Moldova, 65% dintre agricultori recunosc necesitatea de a inova afacerea lor, aplicând soluții de digitalizare și noile tehnologii, arată rezultatele unui studiu realizat recent de către ADMA și Proiectul Tehnologiile Viitorului în Agricultură.
Sergiu Rabii, Director Sector Tehnologiile Viitorului, FTA Moldova: ”Deoarece agricultura este un sector prioritar, noi am creat împreună cu ADMA acest program de sustinere a fermierilor în implementarea soluțiilor digitale. Noi ca proiect avem diferite programe de asistență, colaborăm cu mai multe instituții, pentru a susține IMM-urile și agricultorii. Proiectul Tehnologiile Viitorului oferă o componentă de grant în cadrul proiectului implementat de ADMA, iar componenta de grant este în sumă de până la 200 de mii de lei, care poate fi cca. 50 de procente din valoarea tototală a finanțării a proiectului investițional. Finanțarea este pentru implementarea soluțiilor digitale, pentru automatizări, implementarea echipamentului inovațional, care va duce la careva optimizări.”
Antreprenorii sectorului agro-alimentar au acces la surse de finanțare în condiții avantajoase de până la 700.000 de lei per proiect, cu porțiune de grant de până la 50%, sau maxim 200.000 de lei per proiect și pot beneficia de suport tehnic pentru achiziționarea și implementarea cu succes a tehnologiilor digitale, echipamente hard și/sau programe soft.
Maxim Popov, director executiv ADMA: ”După cum am menționat și în cadrul emisiunii Agri Smart, în 2023 venim cu această platformă Inno Agrifood Academy by ADMA. Reprezintă o platformă în care vom integra diverse module dedicate producătorilor agricoli. Pentru luna martie planificăm organizarea jocului Agri Business împreună cu partenerii din Germania. Urmează să facem un anunț și să colectăm aplicații în acest sens. Lucrăm la un MBA pentru prima dată în RM împreună cu UTM, acum suntem în elaborarea curiculei și aici o să obținem și suport din partea altor ministere ale agriculturii din UE. În luna septembrie, sperăm să putem anunța cursul de MBA deja disponibil pentru studenții și agricultorii din RM.”