Teatrul Verde din orașul Ialoveni prinde contur/FOTO
Recent conducerea ADR Centru a vizitat șantierul unde se desfășoară lucrările de construcție și amenajare a unui Teatru Verde în orașul Ialoveni, pentru monitorizarea lucrărilor în desfășurare.
Astfel, la fața locului, echipa agenției a discutat cu reprezentanții antreprenorului, care au dat asigurări că lucrările decurg conform planului de implementare, iar pentru edificarea unui obiectiv cultural eficient au fost propuse beneficiarului ajustări minore în vederea îmbunătățirii indicatorilor proiectului.
Pe lângă construcția scenei, montarea pavajului la Teatrul verde și alee, precum și a plăcii ecologice în zonele adiacente, proiectul include lucrări de consolidare a malurilor lacului existent pentru a asigura stabilitatea acestora, dar și construcția a două podețe peste lac, ceea ce va face zona și mai atractivă.
Proiectul regional „Crearea unei zone de agrement pentru sporirea calității vieții locuitorilor din orașul Ialoveni” este susținut financiar din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală și contribuția beneficiarului. Valoare totală a lucrărilor planificate se estimează la suma de 10,655,255.76 MDL, și reprezintă o inițiativă de revitalizare urbană și dezvoltare a infrastructurii spațiilor publice în sectorul vechi al orașului Ialoveni.
Administrația locală își dorește ca acest obiectiv să devină un centru pentru evenimente culturale și de divertisment în aer liber. Crearea unui spațiu dedicat relaxării, recreerii și socializării va spori calitatea vieții locuitorilor din orașul Ialoveni și va motiva administrația locală să planifice organizarea mai multor manifestații culturale pentru locuitorii din oraș.