În timp ce lumea se confruntă cu valul 4 al pandemiei, alimentat de varianta Delta, mult mai contagioasă decât cele anterioare, Chile înregistrează cel mai mic număr de cazuri de COVID-19 din martie 2020. Țara a imunizat 87% din populația eligibilă, iar de săptămâna aceasta sunt vaccinați și copiii cu vârste între 6 și 11 ani, relatează CNN, citează DIGI24.
Motivele pentru care campania de vaccinare a fost un succes
De când a început imunizarea populației împotriva COVID-19, în februarie, Chile a fost lăudat la nivel internațional pentru campania de vaccinare de succes. Potrivit ultimelor rapoarte ale Ministerului Sănătății, aproape 87% dintre chilienii eligibili sunt complet vaccinați.
Țara sud-americană este, astfel, printre națiunile cu cea mai mare pondere a persoanelor imunizate din toată lume.
Această rată ridicată de vaccinare a dus la scăderea numărului de cazuri, dar Chile nu intenționează să reducă măsurile de precauție. Săptămâna trecută, guvernul a anunțat că țara va deveni una dintre puținele din lume care va aproba vaccinarea cu vaccinul chinezesc CoronaVac pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani. Imunizarea acestei categorii a început luni.
Fără vaccin, copiii devin vulnerabili
„Se știe că, în țările unde cea mai mare parte a populației adulte a fost imunizată, coronavirusul începe să-i vizeze pe cei care rămân vulnerabili, iar copiii se infectează mai mult, așa cum se întâmplă în Statele Unite”, spune dr. Lorena Tapia, medic pediatru și membru al comitetului de consiliere pentru vaccinuri.
„Trebuie să mergem mai departe cu imunizarea în rândul celor mai tineri”, adaugă ea.
Chile a încheiat contracte cu mai mulți producători de vaccinuri și a participat la testele clinice pentru mai multe dintre acestea, pentru a avea prioritate la achiziții.
„De la început, campania noastră s-a bazat pe avantajul de a avea un portofoliu diversificat de vaccinuri. Acest lucru ne-a permis să nu depindem de disponibilitatea unui singur furnizor, având în vedere cererea mare de vaccin anti-COVID la nivel global”, spune ministrul pentru Știință, Andrés Couve.
Această strategie, combinată cu un sistem de vaccinare bine organizat și un sistem de planificare accesibil, a permis ca procesul de vaccinare să avanseze cu puține întreruperi.
Până în prezent, Chile a primit 36 de milioane de doze pentru o populație de 19 milioane de locuitori, suficient pentru a începe deja să facă a treia doză. În fiecare săptămână, un nou grup de persoane devine eligibil – săptămâna aceasta este administrată a treia doză persoanelor cu vârsta de peste 55 de ani.
Chile a eradicat variola cu 27 de ani mai devreme decât restul lumii
Chilienii s-au bazat întotdeauna pe vaccinuri, iar scepticismul nu a prins rădăcini în această țară. Chile a eradicat variola cu 27 de ani mai devreme decât restul lumii și a fost a treia țară care a controlat poliomielita. Încrederea cetățenilor în vaccinuri a permis, de asemenea, reducerea semnificativă a bolilor copilăriei, ca rujeola, oreionul și rubeola.
În timp ce numărul cazurilor de COVID-19 crește din nou în America Centrală și Caraibe, în ultima săptămână Chile a atins cea mai scăzută rată de infectare și cel mai mic număr de cazuri active din martie 2020.