navigare Tag

Măsuri

Măsuri pentru combaterea ambroziei

Ambrozia este una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul Republicii Moldova, extrem de adaptabilă chiar și în condiții de secetă și arșiță, ceea ce a determinat ca în ultimii ani să se dezvolte foarte rapid și să cuprindă…

Să respectăm măsurile epidemiologice

Odată cu relaxarea unor restricții ce au fost impuse pentru a preveni și încetini răspândirea pandemiei a crescut numărul persoanelor care se deplasează dintr-un loc în altul și al celor din unitățile de transport.

Măsuri pentru combaterea ambroziei

Ambrozia este una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul Republicii Moldova, extrem de adaptabilă chiar și în condiții de secetă și arșiță, ceea ce a determinat ca în ultimii ani să se dezvolte foarte rapid și să cuprindă…

Salvatorii continuă lupta cu pandemia

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență continuă măsurile de prevenire a noului COVID-19. Astfel, în locurile cu regim de izolare activează peste 20 de angajați IGSU, ce au la dispoziție zece unități de tehnică. Pentru…

Măsuri sporite de sărbători

În perioada sărbătorilor pascale, va fi intensificată monitorizarea locurilor publice, a parcurilor și pădurilor. Va fi organizat și modul de comercializare în unitățile de comerț alimentare și agricole pentru a nu se admite încălcarea…

În atenția transportatorilor de mărfuri

Autoritățile noastre au găsit soluții de a facilita traversarea frontierei moldo-ucrainene prin partea de nord a țării de către transportatorii de mărfuri.Asta după ce oficialii din Ucraina au decis să întrerupă activitatea posturilor…

Susțineți producătorii autohtoni!

Mii de fermieri mici, care își obțin veniturile principale de la creșterea și comercializarea producției de sezon, riscă să intre în insolvență în condițiile în care piețele sunt închise, iar rețelele de magazine refuză primirea și…

Acțiuni de susținere a cetățenilor

816 milioane de lei din bugetul de stat au fost redirecționați în scopul susținerii cetățenilor. Una dintre principalele acțiuni este mărirea ajutorului de șomaj până la 2.775 de lei, precum și acordarea acestuia șomerilor care nu corespund…

Anemiile la început de primăvară

Vă simțiți obosit, aveți dureri de cap și sunteți palid? Este bine să ascultați semnele corpului și să vă asigurați că faceți tot posibilul pentru a vă menține o stare bună de sănătate.

UE, măsuri sporite de protecție

Creșterea rapidă a numărului de cazuri cu noul COVID-19 forțează țările din Occident să recurgă la măsuri fără precedent.Franţa a intrat în stare de urgenţă sanitară pentru două luni.