Subvențiile la hectar nu sunt o realitate pentru resursele financiare din țară, potrivit vicepremierului Bolea

Subvențiile per hectar nu sunt o realitate pentru situația curentă în care se află țara noastră. Potrivit vicepremierului Vladimir Bolea, niciun stat național nu își poate permite astfel de plăți, ci doar țările Uniunii Europene. Mai mult, ministrul estimează că peste 350 de milioane de euro ar fi necesari pentru introducerea acestora, considerând suprafața agricolă din Republica Moldova.

Totodată, potrivit oficialului, subvențiile se acordă pentru pășuni, culturi multianuale, terenurile arabile și alte suprafețe, care justifică valoarea plății și incapacitatea resurselor financiare interne de a o asigura.

VLADIMIR BOLEA, vicepremier: ,,Ministerul Agriculturii susține introducerea plăților la hectar sub formă de subvenție, numai că pentru asta trebuie să ai resurse financiare. Atunci când tu nu ai aceste 360 de milioane de euro, atunci tu încerci cu banii pe care ți-i oferă guvernul să dezvolți unele ramuri care astăzi sunt, din punctul meu de vedere, uitate de ani de zile și încerci să investești ca să dea efect economic.

Vicepremierul declară că MAIA încearcă să restabilizeze unele lanțuri valorice, pentru că agricultorii au fost lăsați singuri de-a lungul anilor, descurcându-se cu propriile resurse financiare și nivel de cunoștință.

VLADIMIR BOLEA, vicepremier: ,,Spre exemplu, producătorii de grâu să nu dea la export grâul, dar să-l vândă în intern în țară la producătorii de lapte, de ouă, care au zootehnie și noi investim în zootehnie. Aceștia cu zootehnie să fie într-un alt lanț valoric inclus, în procesare și procesarea să-și poată vinde marfa.

Ministrul Agriculturii susține că Uniunea Europeană este șansa de a primi subvenție la hectare.

VLADIMIR BOLEA, vicepremier: ,,Referendum, votăm, lucrăm, muncim, dezvoltăm țara. Intrăm în Uniunea Europeană și vom avea subvenție la hectar la nivel de stat de Uniunea Europeană.

 Astfel, oficialul precizează că Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare susține introducerea plăților per hectar, în condițiile în care instituțiile vor beneficia de resursele financiare suficiente pentru a implementa o astfel de măsură, odată cu integrarea europeană.