Subvenții pentru deținătorii de terenuri agricoli

Deținătorii de terenuri pot depune cereri de solicitare a subvenţiei în avans pentru proiectele investiționale privind lucrările de îmbunătăţiri funciare, ameliorarea și protecția solului, până la 7 iunie curent.

Cererile de solicitare a subvenției în avans se depun pentru următoarele submăsuri:

  • Prevenirea și combaterea eroziunii solului;
  • Ameliorarea chimică a solurilor;
  • Conservarea și sporirea fertilității solurilor.

Suportul statului constituie 80 % din valoarea proiectului eligibil ce nu va depăși 1 milion de lei.

Eligibili pentru subvenționare sunt persoanele juridice, fizice sau unitățile administrative teritoriale de nivelul întâi, care deține teren în proprietate, posesie sau folosință, înregistrat în modul stabilit de lege, și urmează să implementeze proiectul într-o unitate administrativ – teritorială de nivelul întâi.

Plățile vor fi efectuate în două tranșe:

  • I Tranșă – 70% din valoarea subvenției, care va fi achitată în condiția prezentării dovezilor cofinanțării din partea Beneficiarului în proporție de cel puțin 20%, din valoarea proiectului investițional;
  • II Tranșă – 30% din valoarea subvenției, se va efectua în baza cererii de debursare, la darea în exploatare a obiectului investiției și prezentarea actelor confirmative.

Dosarul de solicitare urmează să fie depus de către solicitant la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, din jurisdicția în care solicitantul va efectua investiția.

În scopul înțelegerii și interpretării fără echivoc a tuturor normelor și procedurilor legate de acordarea subvenţiilor în avans pentru proiectele investiționale de îmbunătățiri funciare, poate fi consultat Ghidul solicitantului.