Strategii noi adoptate de Parlamentul European „De la fermă la consumator”

Parlamentul European a cerut miercuri Comisiei să introducă „obiective obligatorii” de reducere a cantităţii de pesticide folosite, în cadrul strategiei sale alimentare ”Farm To Fork” – ”De la fermă la consumator” care vizează creşterea suprafeţei terenurilor agricole exploatate în regim ecologic, informează AFP.

”Eurodeputaţii au subliniat că este nevoie de o sustenabilitate crescută în fiecare etapă a lanţului de aprovizionare cu alimente. Ei au reiterat că noi toţi – de la fermieri la consumatori – avem un rol de jucat în acest demers. Eurodeputaţii doresc o garanţie că fermierii pot câştiga o cotă-parte echitabilă din profitul asociat alimentelor produse sustenabil. Astfel, ei îndeamnă Comisia să depună mai multe eforturi – inclusiv prin adaptarea normelor referitoare la concurenţă – pentru a întări poziţia fermierilor în lanţul de aprovizionare”, se arată în comunicatul de presă al Parlamentului European.

Textul supus votului eurodeputaţilor reuniţi la Strasbourg a primit 452 de voturi favorabile, care au provenit aproape în totalitate din partea ecologiştilor şi reprezentanţilor partidelor de stânga, potrivit Agrointel.ro. În schimb, 170 de eurodeputaţi au votat contra, precum eurodeputaţii francezi din grupul PPE dar şi cei din grupul de extremă dreapta ID şi euroscepticii din ECR. De asemenea, 76 de eurodeputaţi s-au abţinut, în principal de la PPE şi ECR. Votul a avut loc marţi, iar rezultatele au fost anunţate miercuri.

”Actualele politici ale Uniunii promovează modele agricole care afectează negativ mediul şi încep să favorizeze importul de produse nesustenabile. Propunem măsuri concrete pentru a garanta că sistemul nostru alimentar respectă din nou limitele planetei. În acest scop, vom stimula producţia locală de alimente şi vom renunţa la creşterea intensivă a animalelor şi la monoculturile care folosesc cantităţi mari de pesticide. Un sistem alimentar sustenabil este crucial şi pentru viitorul fermierilor”, a declarat eurodeputata Anja Hazekamp, raportoare pentru Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară.

Strategia ”De la fermă la consumator” a fost dezvăluită în luna mai 2020 de Comisia Europeană şi face încă obiectul unor propuneri legislative.

Eurodeputaţii au subliniat necesitatea unor evaluări ex ante solide şi ştiinţifice ale impactului oricăror astfel de propuneri şi, în timpul dezbaterii în plen, mulţi au regretat publicarea tardivă de către Comisie a raportului Centrului Comun de Cercetare privind impactul strategiei ”De la fermă la consumator”.

De asemenea, textul votat cere ”soluţii pentru consumul excesiv de carne şi de alimente cu grad înalt de prelucrare şi conţinut ridicat de sare, zahăr şi grăsimi, inclusiv prin stabilirea unor niveluri maxime ale aportului zilnic” precum şi ”renunţarea treptată la folosirea cuştilor pentru creşterea animalelor în Uniune”.

Parlamentul European urmează să voteze în luna noiembrie viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC), care pentru moment nu include obiectivele din strategia „De la fermă la consumator”.