Stop construcției stațiilor peco
Guvernul de la Chișinău a avizat pozitiv, în ședința de astăzi, proiectul de lege care prevede introducerea unui moratoriu la construcția stațiilor PECO timp de șase luni, perioadă în care autoritățile vor stabili criterii mult mai stricte de construcție a benzinăriilor.
Amintim că anterior, într-o ieșire la presă, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian spunea că doar acest proiect ar putea să aducă un echilibru între companiile mari și cele mici din acest sector, respectiv să stopeze haosul de pe piața petrolieră din Moldova.
Radu Marian, deputat: „Introducerea unui moratoriu de șase luni asupra construcțiilor stațiilor PECO. Deci, numărul excesiv de mare de stații PECO duce, evident, la cheltuieli crescânde și la o presiune mai mare asupra prețurilor la pompă. De exemplu, Moldova are al treilea cel mai mic număr de mașini deservite per stație în Europa.”
Totodată, proiectul mai prevede și eliminarea taxei fixe pentru licenţa privind importul şi comercializarea cu ridicata de 260 de mii de lei anual. În schimbul acestei sume fixe, se propune introducerea unei taxe de import de zece lei per tonă, iar vânzarea angro să se facă doar către consumatorii finali.
De asemenea, potrivit inițiativei legislative, amenzile aplicate companiilor petroliere pentru încălcarea legislației din domeniu vor fi majorate de până la zece ori.