Știința face minuni: nouă tone de grâu la hectar
Știința face minuni în agricultură, chiar și pe timp de secetă. În acest an, o cercetare efectuată pe loturile experimentale ale Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția” din Bălți a adus recolte chiar și de peste nouă tone de grâu la hectar. Studiul a inclus șapte soiuri și un hibrid, și a fost amplasat într-un asolament cu șase câmpuri, cu aplicarea îngrășămintelor minerale și organice. Totodată, a fost efectuată irigare prin aspersiune în două reprize: imediat după semănat și în faza vegetației de primăvară, cu norma de irigare de 600 m3/ha în ambele cazuri.
Cea mai mare productivitate, de 9,09 t/ha, a înregistrat soiul „Meleag”, creat de Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția”, urmat de soiurile „Kuialnik” și „Pisanca”, care au avut un randament de 8,71 și, respectiv, 8,44 t/ha. Recoltele obținute de la celelalte soiuri incluse în cercetare au fost: „Ursita” – 7,94, „Kometus” – 7,76, „Talisman” – 7,58 și „Akteur” – 6,88 t/ha.
Producția hibridului de origine germană „Hybery F1” în condițiile din stepa Bălțului a constituit 7,98 t/ha.
Scopul cercetării a fost de a evalua comportamentul și productivitatea diferitor soiuri și hibrizi de grâu de toamnă de origine autohtonă și din Germania, România și Ucraina, cultivate în corespundere cu recomandările tehnologice și cu folosirea irigării.
Cercetarea a urmărit și evidențierea avantajelor și dezavantajelor soiurilor și hibrizilor testați, pentru a fi aduse la cunoștința producătorilor și luate în considerație.