Statul și deținătorii de terenuri, îndemnați să împădurească suprafețele
În Republica Moldova sunt aproximativ 28 de mii de hectare de perdele forestiere, ceea ce este mai puțin decât prevăd normele tehnico-științifice. Pentru protecția terenurilor agricole este nevoie de încă 50-55 de mii hectare de perdele forestiere. Este necesar ca statul și deținătorii de teren să aplice toate mijloacele posibile pentru împădurire. Cu acest îndemn au venit membrii Societății Ecologice Biotica, în cadrul unei conferințe de presă la IPN.
Vitalie Gulcă, conferențiar universitar la Facultatea de Științe Agricole, Silvice și ale Mediului a Universității Tehnice a Moldovei, a menționat că pentru un viitor durabil este necesar să creăm perdelele forestiere. Valorificarea excesivă a fondului funciar, defrișarea perdelelor forestiere de protecție și lipsa lor pe versanți, lipsa celor mai simple măsuri agrotehnice și fitotehnice antierozionale pe terenurile în pantă sunt doar câteva dintre acțiunile care au adus la accelerarea proceselor erozionale.
„Dacă noi vom face modificări în legislație și vom proceda ca în Suedia, unde fauna sălbatică nu aparține la nimeni, dar vânătorul cumpără dreptul de a vâna de la proprietarul de teren, ulterior proprietarii de terenuri vor primi o asistență financiară de la vânători pentru acest drept și, respectiv, proprietarii de terenuri vor fi cointeresați în a crea fâșii forestiere și a menține efectivul faunei sălbatice la un nivel optim. Astfel, fauna sălbatică, indiferent sunt mamifere de vânătoare, păsări , insecte – toate aceste specii vor contribui la crearea unei agriculturi ecologice ce va micșora necesitatea utilizării diferitor pesticide și alte produse chimice în agricultură, a menționat Vitalie Gulcă.
Vasile Mereuță, agricultor, a spus că fâșiile forestiere sunt foarte importante pentru agricultori.
„Dacă noi o să avem în împrejurul fiecărui câmp de 100 de hectare, 20-50 de hectare de fâșiiri forestiere, noi vom avea și o construcție ecologică pe viitor. Nu trebuie să așteptăm de la Ministerul Mediului să ne facă, trebuie să mai scoatem din buzunarul nostru bani. Eu fac parte din categoria de oameni care au cheltuit banii proprii și am creat o construcție ecologică pe lunca Nistrului. Îndemn cetățenii și agenții economici să ne ajuteˮ, a afirmat agricultorul.