„Start pentru tineri”, programul care susține 259 de afaceri

Începând cu luna iunie 2022 și până în prezent, în cadrul Programului guvernamental „Start pentru tineri”, au fost lansate 259 de proiecte investiționale, în valoare totală de peste 41 milioane de lei.

Prin intermediul programului, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) continuă să ofere facilități în vederea valorificării potențialului antreprenorial al tinerei generații.

Astfel, tinerii cu vârsta între 18 și 35 de ani care vor să inițieze sau să dezvolte o afacere pot beneficia de suport consultativ și de finanțare nerambursabilă sau credit cu porțiune de grant. Valoarea pachetului financiar poate ajunge până la 1,7 milioane de lei și include porțiunea de împrumut rambursabil de 85% și porțiunea de grant de 15%.

La componenta de suport financiar nerambursabil, tinerii pot accesa până la 200 000 de lei, cu o contribuție proprie de 30%. Programul urmărește atât dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale tinerilor, cât și sporirea numărului de afaceri durabile în Republica Moldova.