Spînu: Se caută soluții privind tranzitarea mărfurilor din Ucraina

Autoritățile de la Chișinău și cele de la Kiev au avut discuții la sfârșitul anului trecut și imediat după sărbători vor continua să identifice posibilități prin care operatorii de transport din Ucraina să folosească mai mult calea ferată pentru a transporta mărfuri, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Potrivit oficialului, această soluție, pe de o parte, va debloca punctele de trecere a frontierei, iar pe de altă parte, va asigura un venit mai mare Căii Ferate din Moldova.

În ultimele luni, Ucraina a reușit totuși să deblocheze transportul pe Marea Neagră și, având câteva porturi mai spre vestul țării, care funcționează, a scăzut presiunea pe tranzit, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, la o emisiune de la Vocea Basarabiei. Oficialul a precizat că se lucrează și la faptul ca o mare parte din mărfurile ucrainești să fie transportate pe cale ferată, ceea ce va face ca și angajații de la Calea Ferată să-și primească salariile la timp.

„Pentru a debloca punctele de trecere a frontierei terestre cu camioanele, ar fi bine ca o parte din mărfuri să fie trecute pe calea ferată și asta spunem în permanență inclusiv partenerilor din Ucraina. În mare parte a scăzut tranzitul din acel motiv pe care l-am spus, că s-au redeschis unele porturi în Ucraina și atunci cerealele, spre exemplu, merg direct prin porturile din Ucraina și nu mai tranzitează Republica Moldova”, a menționat Spînu.

Sute de șoferi de tiruri așteaptă în rânduri de aproximativ 3 kilometri pentru a traversa vama Leușeni – Albița. Aceștia au declarat anterior că perfectarea actelor decurge lent, iar aglomerația s-a format din cauza numărului mare de tiruri ucrainene care tranzitează Republica Moldova prin acest punct. Totodată, reprezentanții Postului Vamal Leușeni au precizat că activează la capacitate maximă, doar că punctul de trecere este suprasolicitat din cauza fluxului de mașini care vin din Ucraina.