Oamenii de știință au făcut o descoperire unică, găsind specii de plante necunoscute până acum pe uriașa stâncă Uluru din Australia.
Ficus desertorum, sau smochinul de deșert, este numele care a fost dat noii plante necunoscute până acum. Până acum, se credea că aparține unei subcategorii de Ficus brachypoda, o specie de smochin găsită la scară largă în părțile de nord și centrale ale Australiei, scrie Science Alert.
O privire mai atentă a arătat că acesta este de fapt o specie distinctă, cu propriul habitat regional distinct. Frunzele l-au dat de gol: sunt mai netede, mai înguste și mai groase decât cele ale tipurilor înrudite de smochin.
Aceste plante necunoscute până acum aveau caracteristici diferite față de plantele cunoscute din alte zone
„Un studiu atent al colecțiilor deținute în ierbarele din Australia și cu referire la exemplarele istorice păstrate în ierbarele europene a arătat că populațiile din centrul Australiei erau într-adevăr distincte din punct de vedere morfologic de populațiile mai nordice sau vestice”, spune botanistul Russell Barrett de la National Herbarium of New South Wales din Australia.
Acești smochini sunt o specie incredibil de semnificativă pentru popoarele Primelor Națiuni din centrul Australiei, din motive de hrană, adăpost și spiritualitate. Deteriorarea acestor copaci ar putea fi pedepsită, din punct de vedere istoric, cu moartea; atât de importanți sunt pentru întreaga comunitate”.
Noua plantă a fost numită ficus de deșert
Au avut loc discuții cu Australian Central Land Council pentru a vedea dacă un nume folosit de diverșii oameni ai Primelor Națiuni ar putea fi mai potrivit pentru aceste plante necunoscute până acum. Cu toate acestea, având în vedere marea varietate de denumiri pentru copac în limbile locale, a fost ales un nume științific standard.
În plus, „Ficus desertorum” subliniază cât de neobișnuit este să găsești un astfel de smochin într-un mediu deșertic.
Speciile de smochin nou identificate pot fi găsite și pe alte platouri din centrul Australiei, inclusiv Kata Tjuta (Olgas) și Karlu Karlu (Devils Marbles). Poate fi găsit pe multe aflorimente stâncoase și în jurul găurilor de apă, frunzele sale oferind adăpost animalelor mici, cum ar fi păsările și melcii.
A identifica plante necunoscute pentru știință este întotdeauna interesant, dar să găsești una pe Uluru este ceva la care nu te aștepți de-a lungul întregii cariere de cercetător. Smochinii sunt renumiți pentru rădăcinile lor lungi care caută apă, iar această specie a perfecționat această artă”, spune Barrett.
„Au fost raportate rădăcini urmărind crăpăturile din pereții stâncilor de peste 40 de metri pentru a ajunge la prețioasa apă care s-ar putea ascunde adânc în stâncă sau mult mai jos, într-un lac retras. Așa se face că smochinul de deșert persistă în condițiile aride găsite în mijlocul Australiei”.
Există în jur de 750 de specii de smochin în întreaga lume
Aproximativ 750 de specii de smochin pot fi găsite în întreaga lume, aproximativ două treimi dintre ele fiind găsite în Asia și Australasia – deși Australia însăși contribuie cu doar 43 de specii native la total, conform ultimelor înregistrări.
Acești smochini au fost de multă vreme importanți pentru oamenii Primelor Națiuni din Australia, oferind hrană în medii deosebit de aride. Cu toate acestea, catalogarea tuturor aparițiilor acestor plante necunoscute este dificilă în toate zonele largi, îndepărtate și stâncoase ale țării.
Ca de fiecare dată când vine vorba de descoperirea de noi specii, unul dintre beneficii ar trebui să fie în ceea ce privește conservarea acesteia: atunci când o specie a fost identificată științific, aceasta poate fi urmărită și monitorizată mult mai ușor.
„Sperăm că descrierea acestei specii cu un nou nume științific îi va spori protecția într-un mediu atât de arid”, spune Barrett.
„Deși specia este destul de răspândită și nu este amenințată în prezent, se găsește doar în populații mici, astfel încât schimbările climatice sau impactul localizat, cum ar fi incendiile fierbinți, ar putea avea un efect negativ asupra speciei în viitorul apropiat”.
Cercetarea a fost publicată în revista Telopea.