Sortarea deșeurilor – o investiție în sănătatea noastră

Să sortezi deșeurile este o investiție în sănătatea noastră și a mediului în care trăim. În acest sens, a fost lansată Campania socială #EUSORTEZ, care are drept scop să încurajeze sortarea deșeurilor în rândul cetățenilor. Drept urmare a Campaniei, Asociația Obștească  “Reciclare” și Regia Autosalubritate, își propun să recicleze, în fiecare lună, aproximativ 1000 tone de deșeuri.

Vlada Vutcarău, președinte, AO “Reciclare”: Suntem bucuroși să vă anunțăm că ASOCIAȚIA OBȘTEASCĂ RECICLARE în parteneriat cu ABS Recycling și Întreprinderea Municipală Regia „AUTOSALUBRITATE”, cu suportul financiar al UNDP, programul de granturi mici (GEF) și Ministerul mediului lansează Campania socială #EUSORTEZ. Pe parcursul campaniei, cetățenii vor fi informați despre o modalitate simplă de a sorta a deșeurile. Aceștia vor fi încurajați să sorteze deșeurile deșeurile în două fracții, partea biodegradabilă, resturile de mâncare, în sacul de gunoi de culoare neagră și deșeurile reciclabile, în sacul de culoare verde.”

Campania este susținută de un grup de persoane publice din țară, printre care Lilia Ojovan, actorul Sergiu Voloc, interpretul Pașa Parfeni și alții.

Lilu Ojovan, prezentatoare, Ambasadoare, Campania #EUSORTEZ: ”Mă bucur foarte mult că despre acest subiect se va vorbi și se va arăta pe tv, pentru că demult îmi doream ca pe lângă mesajele de : „consumați mai puțină sare, consumați mai multă apă sau faceți cât mai multe plimbări pe afară” , să fie și o campanie care să ajungă la cât mai mulți oameni pentru ca moldovenii să înțeleagă că sortarea deșeurilor este necesară și nu este o rușine. Trebuie să conștientizăm că ceea ce aruncăm noi, astăzi devine o sursă de otravă pentru viitorul copiilor noștri.” 

Beneficiile acestor obiceiuri atât de simple sunt multiple, nu doar asupra mediului dar și asupra economiei.

Serghei Balica, director general, „ABS Recycling”: ”AO „Reciclare”, le mulțumesc că au dat undă verde unui lucru foarte simplu care-i atinge pe toți, să consumăm apă. Republica Moldova, nu mai are apă potabilă bună. Haideți să avem grijă  de noi, pentru că proiectele frumoase de asociere cu UE, sunt foarte frumoase, din punct de vedere economic dar nimeni nu va veni să ne gestioneze resturile vieții noastre confortabile.”

Igor Gîrlea, director interimar, Î.M. Regia „Autosalubritate”: ”Cetățenii dacă vor sorta în aceste două fracții, verde pentru reciclabile și sacoșa neagră pentru deșeurile biodegradabile, atunci tuturor ne va fi mai ușor.”

Denis Parea, coordonator național, GEF SMALL „Grants Programme”: ”Am oferit un grant A.O. Reciclare pentru a oferi suport și ministerului mediului pentru a pune în practică și să fie aplicat principiul responsabilității producătorului și nu în ultimul rând să începem a sorta deșeurile, la etapa incipientă, fracția umedă și fracția uscată.”

Gestionarea incorectă a deșeurilor este tot mai acută în Moldova, aceasta generând peste 10 la sută din emisiile de gaze cu efect de seră, în comparație cu media globală, de aproximativ 3% din emisiile mondiale. Totodată, efectele schimbării climei manifestate în sectorul managementului deșeurilor pot afecta în mod negativ și alte sectoare, în special agricultura, resursele de apă și sănătatea.