Solicită 3 mii de lei/ha pentru culturile de grupa a doua
Seceta, grindina și înghețurile au afectat dur sectorul agricol. Și fermierii care cultivă cereale de grupa a doua au înregistrat pierderi majore.
S-a aprobat regulamentul în urma protestelor noastre la prima grupă, care, de fapt, reprezintă o parte mică din asolamentul nostru. În jur de 30% sunt culturile din prima grupă: grâu, orz, rapiță. În rest 70% din culturi sunt la grupa a doua: porumb și floarea-soarelui. Și aici știm că impactul a fost mult mai sever decât la grâu, relatează Andrei Dînga, agricultor.
Producătorii solicită o susținere financiară de cel puțin 3000 de lei la hectar pentru culturile de grupa a doua care au fost afectate de secetă, restituirea accizelor la motorină și prelungirea moratoriului asupra controalelor fiscale.
Deși o parte dintre ei au ridicat subvențiile pentru prima grupă de cereale, listele suplimentare rămân o problemă, spun oamenii.
Sunt persoane la care au fost evaluate greșit pagubele: sau au fost întoarse dosarele, ori s-au elaborat actele de constatare greșit. Și dorim ca aceste liste suplimentare să fie acceptate. Acolo nu au fost incluse mazărea, secara nu a fost inclusă, menționează Sergiu Ștefanco, agricultor.
Dacă nu aveți în bugetul Guvernului, dacă Guvernul nu are bani, nu aveți decât să emiteți vouchere, hârtii de valoare, numiți-le cum doriți, dați-le agricultor, ca să poată acum în toamnă, în primăvară e târziu, agricultorii să poată lua bani de la bănci să facă lucrările de agricultură, susține Ion Plămădeală, agricultor.
Oamenii spun că urmau să organizeze un nou protest, întrucât o parte dintre revendicările din august nu au fost soluționate, însă au fost nevoiți să îl amâne, întrucât a plouat și trebuie să facă lucrări în câmp, atât timp cât pământul are umiditate.
Fermierii susțin că dacă nu vor fi auziți de autorități, își asumă dreptul la manifestări masive, dar pașnice.