Într-o acțiune inedită desfășurată joi, mai mulți șoferi care se aflau în trafic pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău au fost surprinși de către ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, și polițiști, cu ocazia campaniei „Generația Pădurii”. Aceștia au primit din partea autorităților câte un puiet de stejar, o acțiune simbolică menită să încurajeze cetățenii să se implice în activitățile de împădurire din țară.
Ministrul Mediului a subliniat importanța acestei inițiative pentru protejarea mediului înconjurător și a făcut apel la responsabilitatea colectivă pentru viitorul pădurilor din Republica Moldova.
Precedentul gest simbolic a avut loc miercuri, 13 noiembrie, când ministrul Lazarencu a adus puieți de stejar și jurnaliștilor care au fost prezenți la ședința Guvernului. Campania continuă să atragă atenția asupra necesității plantării de arbori pentru un mediu mai curat și mai verde.