Situația din agricultură scapă de sub control

Situația complicată din sectorul agricol în acest sezon îi îngrijorează pe fermierii din Republica Moldova. În acest sens, un grup de agricultori au adresat o scrisoare deschisă către: 

  • Maia Sandu, Președinte
  • Natalia Gavrilița, Prim-ministru
  • Igor Grosu, Președinte al Parlamentului
  • Viorel Gherciu, Ministrul al Agriculturii și Industriei Alimentare

”Noi, fermierii Republicii Moldova, membri ai Asociației Forța Fermierilor, tragem un semnal de alarmă, pe care vă solicităm să îl analizați cu toată responsabilitatea, cu privire la situația grea în care se află agricultorii din întreaga țară. Mai mult, strigătul nostru de disperare este și pentru că nu vedem o implicare serioasă a autorităților în a rezolva problemele fermierilor. Din păcate, conducerea de stat din Republica Moldova este nepăsătoare la situația în care se află sectorul agroalimentar și asta e un lucru foarte grav, ce trebuie îndreptat de îndată. Prin această scrisoare deschisă, dorim să atragem atenția liderilor politici dar și opiniei publice, în general, cu privire la problemele grave fermierilor din Republica Moldova care vor pune în pericol securitatea alimentară a țării. Vă prezentăm, în cele ce urmează, elementele principale ale crizei agricole din Republica Moldova, în viziunea noastră, a grupului care construiește cea mai importantă organizație a agricultorilor, Asociația Forța Fermierilor.”

 

PROBLEMELE FERMIERILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA: 

 

  1. SITUAȚIA GRAVĂ A CULTURILOR CEREALIERE DE TOAMNĂ – GRÂU ȘI ORZ

”Risc major să pierdem cultura de grâu a anului 2022. Secetă pedologică prelungită din toamnă nu a permis răsărirea suprafețelor înființate. În zonele de sud și sud-est, acolo unde grâul totuși a răsărit, cultura este într-o stare gravă pentru că deficitul de precipitații nu permite dezvoltarea culturii. Ca soluții, pe termen lung, propunem o politică implementată eficient a rețelelor de irigare. Pe termen scurt, dacă evoluția vegetației merge tot mai rău, statul să pregătească un lot semincer consistent, ca intervenție de urgență, pentru reînsămânțarea suprafețelor cu grâu de primăvară a suprafețelor afectate.”

  1. BLOCAJUL DE PE PIAȚA PORUMBULUI DIN CAUZA SITUAȚIEI APROVIZIONĂRII CU GAZ

”Criza gazului a blocat activitatea elevatoarelor care usucă porumbul. În acest fel, porumbul din acest an nu poate fi recoltat, în multe zone, deoarece nu există loc unde să poate fi depozitat. Costurile sunt prea mari, la această oră, pentru preluarea și uscarea recoltei. Situația este un efect al închiderii gazului la companiile elevatoare, iar prețul din prezent nu permite activitatea acestora. Solicităm o întâlnire de urgență cu factorii responsabili pentru găsirea unei intervenții de urgență Dacă nu e posibilă o subvenționare, măcar o soluție de creditare pentru anul viitor, o reeșalonare.”

  1. CRIZA APROVIZIONĂRII CU ÎNGRĂȘĂMINTE

”Fermierii constată un deficit pe această piață, iar prețurile s-au ridicat dublat față de anul trecut. Este o chestiune de care depinde asigurarea siguranței alimentare a țării noastre în anul următor. Statul trebuie să se implice, să facă un contract, un acord cu producătorii de îngrășăminte pe bază de azot. Fermierii sunt foarte afectați, mai ales în contextul restricțiilor impuse de Rusia pentru exporturi, așa că trebuie fie negociat direct, fie găsirea unor alte surse de azotoase. Pentru importurile imediat următoare să elimine taxa la import, pentru a scădea prețul îngrășămintelor la poarta fermei.”

  1. MOTORINA

”Deja guvernarea a promis că se va veni cu proiecte de lege de reîntoarcere a accizelor la motorină. La acest moment, costul de producție ridicat a dat peste cap planul de afaceri al fermierilor. E nevoie de o acțiune imediată, în procedură de urgență.”

  1. LIPSA DE SUSȚINERE A PRODUSELOR ALIMENTARE AUTOHTONE

”Foarte multe produse importate sunt prezente în grădinițe, școli, instituțiile statului, e nevoie ca legea să pună produsul nostru pe primul plan. Moratoriu pe un an, cel puțin un an, pentru ca toate instituțiile de stat să fie aprovizionate cu fructe și legume din Republica Moldova. Nu avem niciun plan național care să aibă în vedere strategia pentru sectorul agricol, care să integreze politici pentru toate sectoarele, de la cereale, la pomicultură, la viticultură și pomușoare, continuând cu sectorul de creștere a animalelor. Este esențial să grăbească plățile deja aprobate pentru fermieri, mai ales cele pe cap de animal, ca măsură de susținere a producției naționale. În fața acestei situații de dezinteres față de munca fermierilor, se impune o întâlnire de urgență pentru ca agricultura să fie o prioritate în guvernare și în legislativ. Este suficient să amintim că în raportul primelor 100 de zile de guvernare ale Cabinetului Gavriliță, agriculturii nu i-a fost acordată atenția cuvenită. Credem că a venit vremea ca decidenții politici din Republica Moldova, acum în doisprezecelea ceas, să se trezească și să pună agricultura în ofensivă. Fermierii au nevoie de asta.”

Țara are nevoie de asta, concluzionează membrii Asociației Forța Fermierilor.