MIA, un sistem de plăți instant dezvoltat de Banca Națională a Moldovei și furnizat prin intermediul aplicațiilor financiare din telefoanele mobile, are deja peste 100.000 de utilizatori în toată țara. Noul sistem, lansat în premieră în Republica Moldova în data de 12 martie 2024, a fost utilizat până acum pentru transferarea a aproximativ 100 de milioane de lei, în cadrul a aproximativ 100 de mii de tranzacții.
Directorul Departamentului de plăți al BNM, Victor Șușu, a declarat deja că, în curând, sistemul va fi disponibil și pentru companii, în prima etapă acesta fiind pus la dispoziția în special a persoanelor fizice.
Sistemul MIA permite persoanelor să transfere bani în 15 secunde între toate conturile de plăți, indiferent de prestatorul de servicii de plată care îi deservește, fără a oferi acces unor terți la datele bancare, doar prin intermediul indicării numerelor de telefon ale participanților la tranzacții.
Un mare avantaj este că noua modalitate de transfer nu presupune comisioane, până la atingerea sumei cumulative de 10 mii de lei transferați într-o lună. Pentru transferurile ulterioare atingerii acestei sume, se aplică comisioane mici, ce nu depășesc 5 lei pentru un transfer, indiferent de instituțiile financiare implicate.
Deocamdată, MIA Plăți Instant permite două opțiuni: Transfer Instant (P2P) și Solicitare de Transfer (RTP request to pay), dar sistemul se va extinde în continuare spre plățile în bază de cod QR, plățile cu Link-uri în magazinele online, transferurile între persoane juridice (B2B), plățile către guvern (P2G) și transferuri între conturile proprii (M2M).