De noul val al scumpirilor care se anunță în sectorul energetic se pare că nu vor scăpa nici locuitorii din partea de Nord a Moldovei. Potrivit mold-street.com, după ce luni, 6 iunie „Premier Energy” a cerut Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică o nouă majorare a tarifului, și compania FEE Nord, deținută de stat, a depus o cerere asemănătoare la ANRE.
Conform solicitării, prețurile la curentul electric ar urma să crească, de la 1 iunie, cu circa 20%.
Astfel, dacă Agenția va da undă verde, atunci tarifele se vor majora de la 157, la 166 de bani per kWh pentru energia furnizată la punctele de intrare în rețelele de transport și de la 172, la 213 bani pentru energia furnizată la punctele de ieșire din rețelele de transport.
Totodată, vor crește de la 190, la 233 de bani per kWh, tarifele pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune medie, în timp ce pentru cei ale căror instalații sunt racordate la rețelele de distribuție de tensiune joasă, de la 251, la 293 de bani per kWh.
Ultima majorare a tarifului pentru energia electrică distribuită de FEE Nord a avut loc la 1 aprilie curent, dată din care cetățenii din partea de Nord a țării au început să achite pentru un kWh cu 43 de bani mai mult, de la 2,08, la 2,51 lei.