O femeie din satul Opaci raionul Căușeni și-a transformat curtea și casa într-o adevărată florărie. Mușcate, crăciunei, trandafiri, narcise, ghiocei, zambile, toate își găsesc locul în curtea frumos amenajată. Nina Plăcintă în vârstă de 67 de ani afirmă că tot anul împrejur are flori înflorite, menționează STUDIO-L.
NINA PLCĂCINTĂ, locuitoare a satului Opaci: „Acesta este un trandafir chinezesc, unul portocaliu și unul roz. Aceasta este floarea banului, ficus. Ele stau toată vara înflorite, eu i-am pus toamna de mici. Afară sunt mamele lor de unde i-am luat. Acum au înflorit șu eu le tot rup, ca să nu crească tufos. În fiecare dimineață mă trezesc și mă uit la ele.”
Și curtea femeii e plină de flori. De la ghiocei până la crizanteme, toate își găsesc locurl în bucata de pământ de pe lângă casă. Spune că are toate speciile și că anul împrejur curtea ii mirositoare.
NINA PLCĂCINTĂ, locuitoare a satului Opaci: „Ghiocei au fost, au fost înfloriți de la Crăciun. Acum deja înfloresc narcisele, apoi urmează trandafirii care sunt toată vara. Lumea când are nevoie de flori vine și cere de la mine .”
Dragostea pentru flori o are de mică și că atunci când vede o floare deosebită la piață nu rezistă până când nu o cumpără.
NINA PLCĂCINTĂ, locuitoare a satului Opaci: „Acesta este roz, roșu, portocaliu. Dar acesta înflorește cel mai frumos, alb și roșu. Parcă ar fi o vază cu flori. Când trec copiii de la școală cer flori, numai nu rupeți voi că vă dau eu. Mai vin și nepoții, apoi merg, acasă nu prea am ce face. Copiii mă ceartă de ce muncesc așa mult, dar mie așa îmi place.”
Femeia spune că a transmis această dragoste și copiilor, care la rândul lor au îmbrățișat și ei pasiunea pentru flori.