Sfaturi pentru întreținerea animalelor pe timp de iarnă
Creșterea animalelor domestice este o activitate obișnuită în mediul rural. Pe timp de iarnă, provocările gospodarilor sunt mai mari, pentru că orătăniilor trebuie să li se acorde o atenție sporită.
Pentru a le menține într-o stare de sănătate optimă, este necesar să li se dea la timp hrană calitativă.
Cantitatea aceasta trebuie să fie suficientă pentru asigurarea necesităților fiziologice ale animalului, a producției obținute, plus un adaos de până la 10%.
Totodată, nu se va administra prea mult furaj pentru a evita risipirea acestuia. Patrupedele vor primi mai multe concentrate, în primul rând, porumb, deoarece el conține un nivel sporit de energie metabolică.
Adăpatul se face la discreție, cu apă proaspătă, dar caldă. În prezent, se pot utiliza adăpători cu încălzitor încorporat, care mențin temperatura constantă a apei chiar și atunci când afară este mult sub zero grade.
Condițiile de microclimat sunt, de asemenea, importante. Animalele trebuie ferite de frig și precipitații, ceea ce nu înseamnă însă că ele vor fi închise ermetic în grajduri.
Este absolut necesar să li se asigure aer proaspăt prin ventilație, dar se va evita formarea curenților în încăperi.
Umiditatea aerului trebuie menținută în limita 65-75 %, care se obține prin evacuarea zilnică a dejecțiilor și aplicarea așternutului uscat.
Pentru porcine, stratul de așternut poate fi mai gros, el se acoperă cu paie pentru menținerea căldurii.
Nu se va neglija nici iluminarea. Raportul dintre suprafața podelei și a geamului trebuie să fie de cel puțin 1:12.
Se recomandă ca adăposturile să fie amenajate astfel încât animalele să aibă acces liber atât în încăpere cât și afară.
La orice modificare a stării lor de sănătate, precum şi la apariția unor modificări în comportament, deținătorul trebuie sa anunțe urgent medicul veterinar.