Sergiu Stefanco: „Dobânzile cresc, iar agricultura este lăsată să se descurce singură”
Fermierul Sergiu Stefanco atrage atenția asupra creșterii dobânzilor bancare, care vor afecta agenții economici din Republica Moldova, în special fermierii care au contractat credite investiționale pentru dezvoltarea afacerilor. El susține că decizia Băncii Naționale de a majora rata de referință cu aproximativ 70 la sută va provoca multe dificultăți în special celor care au luat credite investiționale.
Țineți minte, câteva zile în urmă, mai exact săptămâna trecută, când am spus că se va mări dobânda bancară? În urma creșterii inflației, se va mări dobânda bancară. Ca să văd ieri că tot internetul și toate rețelele de socializare sunt pline de știri că Banca Națională a mărit rata de referință cu aproximativ 70 la sută. Da, cu 2,2 la sută, de la 3,6 la sută până la 5,5 la sută sau ceva similar. Nu știu exact, nu m-am uitat în cifre, dar aproximativ 70 la sută, a declarat Stefanco.
Stefanco critică guvernarea pentru lipsa de sprijin acordat agriculturii și lipsa de măsuri pentru prevenirea acestor creșteri.
Cei care au luat credite ipotecare, Prima Casă, cei care au retehnologizat agricultura și afacerea, care au făcut investiții. Pentru că, din ce am observat, la noi, în domeniul agriculturii, în ultimii 3 ani, au avut de suferit cei care au fost afectați de 10-3 ani consecutivi, în zona de sud. Și în zona de nord, cei care au investit, care au luat credite investiționale, care au investit în culturi cu valoare adăugată, cei care au investit în tehnologie no-till, au luat tehnică și utilaje scumpe. Aceștia au avut de suferit. De ce? Pentru că statul nu există. Asta este o parodie, nu este stat. Acei din Parlament habar nu au ce înseamnă să construiești ceva de la zero și să investești, mai spune fermierul.
Potrivit lui Sergiu Stefanco, statul a eșuat în a pregăti cetățenii pentru creșterea prețurilor la resursele energetice. Acesta a subliniat că, deși era necesar ca, în ultimii patru ani, guvernarea să implementeze politici și măsuri care să protejeze populația de efectele acestor scumpiri, acest lucru nu s-a întâmplat.
De asemenea, Stefanco a criticat concurența neloială generată de liberalizarea pieței, susținând că aceasta a afectat profund fermierii locali. El a menționat că mulți fermieri, favorizați de guvernare, nu resimt aceeași presiune, în timp ce alții, care au moștenit datorii sau care nu sunt susținuți, sunt într-o situație dificilă.
Agricultura din Republica Moldova, care reprezintă o ramură strategică a economiei, continuă să fie ignorată și subfinanțată, iar acest lucru are consecințe grave asupra întregului sector, menționează Stefanco.
Stefanco a subliniat că, în ciuda importanței culturii mari, precum cerealele, aportul acestora la bugetul de stat prin impozite este estimat la 4,6 miliarde de lei, conform unui calcul realizat de Alexandru Bădărău, directorul executiv al Asociației “Forța Fermierilor”. Ministerul Agriculturii și-a concentrat atenția asupra altor ramuri, cum ar fi zootehnia, viticultura, legumicultura și sfecla de zahăr.
Legumicultura, tot ieri, la ședința Consiliului de Administrare, avem un coleg care face legumicultură. Anul trecut a avut 50 de hectare, anul acesta a zis că nu pune niciun hectar, pentru că nu există forță de muncă. Forța de muncă noi am pierdut-o, de mult timp am pierdut-o. Forța de muncă a plecat în Europa, pentru că noi nu suntem capabili să-i oferim salarii decente la noi acasă, pentru că noi nu putem concura cu producătorul străin. Orice am produce la noi este mai scump decât la vecinii noștri. De ce? Pentru că regulile de joc nu sunt la fel. Regulile de joc nu sunt la fel și, de fiecare dată, se schimbă regulile de joc în timpul jocului. La subvenționare, la fel, nu vor fi incluse tehnica și utilajele. Statistica spune clar că noi, ca țară candidată la Uniunea Europeană, tehnica noastră este de două ori mai veche decât cea din România.
În final, Sergiu Stefanco a încurajat toți fermieri să participe la Adunarea Generală a Asociației “Forța Fermierilor”, ce va avea loc pe data de 12 februarie, la Institutul Muncii din Chișinău, începând cu ora 11:00. Stefanco a atenționat toți fermierii despre creditele contractate, sugerându-le achitarea lor cât mai curând posibil, având în vedere perspectiva creșterii ratelor dobânzii.
La toate aceste întrebări vom aștepta răspunsuri de la ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, care va fi prezentă astăzi, la ora 19.30, în direct, la Agro TV Moldova, în cadrul Emisiunii “Actualitatea la Raport”.
Citiți mai mult:
Republica Moldova a exportat peste o mie de de tone de suc de tomate în 2024
Comerțul online cu alimente: reguli stricte pentru siguranța consumatorilor
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.