Sergiu Harea ,,Am avut un succes extraordinar’’

Din anul 2016, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova organizează, tradițional, participarea companiilor autohtone în cadrul Expoziției „Republica Moldova Prezintă” în România. Până în prezent, aceștia au avut loc la Iași, Baia-Mare, Ploiești, Cluj și de curând la Brașov, a declarat Sergiu Harea, președintele CCI, în cadrul emisiunii noastre –  #AgriSmart.

 

Acesta a afirmat că pandemia a reprezentat un impediment în organizarea evenimentelor, de aceea în 2023 aspiră să atingă maximul potențial. Cea mai recentă expoziție la care au participat a fost ,,Republica Moldova Prezintă’’, care a avut loc la Brașov, România.

,,Am mers la Brașov cu 60 de companii și am avut un succes extraordinar. Am avut pe 25 de mii de vizitatori în Piața Sfatului. Am avut un program artistic susținut de către Consiliul Județului Brașov, dar și Prefectura, Primăria. Zilnic, am avut întâlniri, inclusiv bilaterale. Într-un final, în ziua de duminică am avut și un mic festival a vinului moldovenesc, La această reuniune au participat 22 de companii vitivinicole din țara noastră, care au familiarizat publicul din municipiul Brașov, dar și oaspeții Brașovului, atât din țară, cât și de peste hotare, care au venit în Piața Sfatului pentru a vedea producătorii din Republica Moldova.’’, a povestit președintele.

Președintele CCI a mai adăugat că, promovarea și susținerea producătorilor autohtoni este una dintre prioritățile de bază ale instituției pe care o reprezintă. Prin urmare, pe viitor sunt planificate mai multe evenimente.

,, De la începutul acestui an am avut planificate 50 de activități expoziționale, dintre care șase înafara țării, toate fiind în România. Urmează în septembrie să mergem la Baia-Mare, mai apoi la București, la Indagra. Apoi, la Iași iarași cu o activitate expozițională în cadrul municipiului și după la Vaslui. La fel, avem cu partenerii noștri din România – Bookfest, care este aici la Chișinău, organizat de către noi și partenerii din România. Va fi desfășurat la sfârșitul lunii august,-începutul lunii septembrie. În țară, vor fi 45 de expoziții tematice, cu genericul produs de regiunea de unde se află această expoziție, de exemplu Bălți, Soroca sau Hâncești.’’, a spus președintele.

Totodată, domnul Harea a adus mulțumiri pentru promovarea și implicarea AGRO TV Moldova în cadrul evenimentelor recente.

,,Voi la fel ați fost diplomați. Dumneavoastră ați fost și în acest an alături de noi. Vă mulțumesc că ați promovat evenimentul ,,Fabricat în Moldova’’ aici în țară.’’

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova are o istorie de peste 100 de ani, fiind cea mai reprezentativă organizație de business, promotor al dezvoltării și susținerii mediului de afaceri din Moldova.