Șeful ONU: Omenirea este în pragul unei „sinucideri colective”

Șeful ONU, António Guterres a avertizat că jumătate din populația globului se află în zona de pericol din cauza crizei climatice, relatează The Guardian, potrivit libertatea.ro.

Jumătate din umanitate se află în zona de pericol, din cauza inundațiilor, secetei, furtunilor extreme și incendiilor de vegetație. Nicio națiune nu este imună. Cu toate acestea, continuăm să ne hrănim dependența de combustibili fosili. (…) Avem de ales. Acțiune colectivă sau sinucidere colectivă. Este în mâinile noastre”, le-a spus șeful ONU miniștrilor din 40 de țări, reuniți la Berlin într-o conferință de două zile despre climă, cunoscută sub numele de Dialogul climatic de la Petersberg.

Oficialii vor discuta despre vremea extremă, creșterea prețurilor la combustibilii fosili și la alimente și impactul crizei climatice. Discuțiile de la Berlin sunt una dintre ultimele ocazii de a ajunge la un acord între țările-cheie înainte de summitul Cop27 privind clima, care este programat în luna noiembrie, în Egipt.

Avertismentul șefului ONU vine în contextul în care incendiile de vegetațe afectează zone întinse din Europa și America de Nord, alimentate de temperaturile extreme. În America de Sud, situl arheologic Machu Picchu a fost amenințat, de asemenea, de un incendiu. Valurile de căldură au lovit și India și Asia de Sud, iar seceta afectează și părți din Africa. În Marea Britanie, a fost emisă o avertizare de căldură extremă, la începutul acestei săptămâni fiind așteptate cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în Regat, cu maxime de peste 40C în unele zone.